Cine vrea să realizeze ceva caută mijloace. Asta se poate spune și despre conducerea Inspectoratului Școlar Județean Bihor care a găsit soluții pentru a pune în rând cu ceilalți elevi pe copiii cu probleme sociale.

Toți copiii fără mijloace tehnice pentru a-şi putea face lecţiile online vor beneficia de o cartelă gratuită pentru a avea conexiune la internet și a-și putea face lecțiile. În paralel, Alin Novac-Iuhas sună edilii pentru a-i convinge să aloce bani pentru tablete. Primarul Oradiei a fost deja de acord.

Săptămâna trecută ministrul Educației a emis un ordin cu instrucțiuni pentru crearea sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare online. Documentul precizează măsuri specifice pentru desfășurarea procesului de învățare online din învățământul preuniversitar. Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția cadrelor didactice, elevilor și părinților o colecție de resurse necesare continuării învățării în mediul online. În portalul Digital, pe educred.ro, sunt centralizate platforme de învățare și resurse educaționale deschise, inclusiv tutoriale și alte materiale de învățare destinate formării și susținerii cadrelor didactice.  

Printre multe altele, în ordin era prevăzut că „inspectoratele școlare în colaborare cu unitățile de învățământ și cu autoritățile locale vor identifica soluții pentru asigurarea echipamentelor informatice și a conectării la internet a unităților de învățământ”.

Este lesne de înțeles că a „identifica soluții pentru asigurarea echipamentelor informatice” nu înseamnă a primi bani pentru asta, așa cum ar fi fost normal. Guvernul putea aloca niște bani pentru tablete pe care să le distribuie, prin Inspectorate, copiilor care au nevoie de ele. Mai ales că inspectoratele au posibilitatea de a afla câți copii cu probleme există în fiecare județ și unde învață ei. Dar, nu. Ministerul a pasat rezolvarea situației la inspectorate și autorități locale în speranța că „se vor descurca ele cumva!”

 

8.000 de elevi fără mijloace tehnice

Așa cum era normal, Inspectoratul Școlar Județean Bihor a făcut mai întâi o analiză, ajungând la concluzia că în Bihor sunt în jur de 8.000 de elevi care nu au mijloace tehnice.

„Sunt în jur de 5.800 în mediul rural și restul în mediul urban. Am reușit un prim pas. Am semnat un parteneriat cu un operator de telefonie care ne va ajuta cu câte o cartelă SIM gratuită, cu acces la internet. Le vom distribui prioritar elevilor care au probleme sociale și celor care au de dat examene.  În plus, de azi (ieri-n.r.) dimineață, am început să iau legătura cu primarii. Unii au și făcut deja pași importanți, achiziționând tablete pentru copii. La Oradea am vorbit cu primarul Ilie Bolojan care a fost foarte deschis așa că, în cel mai scurt timp, elevii cu probleme din Oradea vor primi echipamente. Voi continua să discut cu primarii în speranța că vor găsi soluții și vom putea să îi ajutăm pe elevi. Mă bucur că după introducerea catalogului electronic am reușit un prim pas în ceea ce înseamnă accesul la educație al acestor copii” a spus, pentru Crișana, Alin Novac-Iuhas.

În plus, în videoconferința pe care ministrul Educației a ținut-o ieri cu toți șefii de inspectorate, Alin Novac-Iuhas a propus ca programul „Euro 200”, pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenților în vederea achiziţionării de calculatoare, să fie modificat pentru ca, prin intermediul lui, să fie achiziționate tablete pentru elevii din toată țara.