Pompierii bihoreni și-au deschis porțile pentru public - Ghinionul poate fi prevenit
Cu prilejul „Zilei Informării Preventive”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor (ISU Bihor) a desfăşurat o serie de activităţi menite să familiarizeze populaţia cu măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă, precum şi cu regulile de comportare în cazul producerii acestora.
Astfel, în perioada 12-13 mai a.c., cu scopul de a extinde difuzarea mesajelor preventive către un public cât mai numeros, pompierii militari bihoreni din cadrul tuturor celor 12 subunități și personalul Inspecției de Prevenire a ISU Bihor au desfășurat acțiuni de informare și educație preventivă în centre comerciale, hipermarketuri, piețe, parcuri și în alte locuri cu aflux de persoane din întreg județul, precum și la nivelul unităților de învățământ, unde salvatorii organizează totodată și exerciții de evacuare în caz de incendiu și sesiuni de pregătire a elevilor și personalului didactic privind modul de comportare în caz de cutremur. De asemenea, marți, 13 mai a.c., la nivelul Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri Oradea, Detașamentului de Pompieri Marghita, Secției de Pompieri Beiuș și Stațiilor de Pompieri Aleșd, Ștei, Valea lui Mihai și Săcueni, a fost organizată Ziua Porților Deschise, activitate în cadrul căreia pompierii le explică vizitatorilor care sunt cele mai frecvente riscuri la nivelul comunității și modalitățile în care pot preveni declanșarea acestora, precum și modul în care trebuie să acționeze în cazul producerii unui eveniment care le periclitează viața și bunurile. Tot în cadrul Zilei Porților Deschise, celor prezenți le sunt prezentate autospecialele, echipamentele și accesoriile utilizate de salvatori în cadrul misiunilor executate. Inspectorii de prevenire ai ISU Bihor vor organiza și miercuri, 14 mai a.c., puncte de informare preventivă în comunele Tileagd, Lugașu de Jos și Holod, distribuindu-le cetățenilor flyere, afișe și alte materiale referitoare la regulile și măsurile de preîntâmpinare a situațiilor de urgență. Începând cu anul 2011, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă s-a raliat iniţiativei derulate la nivel european, stabilind ca în fiecare zi de marţi 13, să fie organizată „Ziua Informării Preventive”. Desfăşurate sub sloganul „Preveniţi ghinionul!”, activităţile derulate în acest context urmăresc conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care sunt expuşi prin nerespectarea măsurilor de prevenire a diferitelor situaţii de urgenţă şi familiarizarea acestora cu regulile de comportare menite a le proteja viaţa şi bunurile. În anul 2024, la nivelul județului Bihor, cele mai frecvente cauze de producere a incendiilor le-au constituit instalațiile electrice defecte/improvizate/lăsate sub tensiune nesupravegheate, 216 incendii din cele 616 produse în județ fiind de natură electrică. Incendiile pot fi prevenite, iar una dintre regulile obligatorii este să folosiți corect instalațiile și echipamentele electrice și să nu faceți improvizații.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.