Salonta - Vacanţa mare a golit clasele
Spre bucuria tuturor elevilor vineri a avut loc festivitatea de închidere a anului şcolar pentru toţi elevii Colegiului Naţional Arany Janos. Pentru a evita canicula orelor mai târzii festivitatea pentru clasele V-VII a început de la orele 8.30, pentru cele de liceu IX-XI, a început de la orele 9.30. Ciclul primar a organizat individual serbări festive cu cântece şi poezii. La careul organizat în curtea colegiului diriginţii s-au perindat rând pe rând la microfon, unde le-au înmânat premianţilor diplomele şi cărţile, iar cei care au avut rezultate deosebite şi la olimpiade, fazele judeţene sau naţionale au primit şi câte un plic cu bani, ca mic semn de recunoaştere pentru meritele lor.
Ceea ce este de remarcat, sunt unele clase cu elevi buni şi foarte buni, mai ales la ciclul gimnazial, destul de mulţi cu medii de zece curat. Şi la liceu am întâlni clasă de profil real unde toţi elevii au primit menţiuni, ceea ce înseamnă că toţi au încheiat anul cu medii peste 8.50. În încheierea festivităţilor, cu toţii şi-au urat vacanţă plăcută, distracţie şi odihnă cât mai multă, iar la toamnă cu toţii să se reîntâlnească sănătoşi şi cu chef de muncă. Şi întrucât pe aceşti elevi anul acesta nu-i aşteaptă nici un examen, unii au plecat direct la ştrand, alţii la o îngheţată împreună, bucurându-se că a venit vacanţa.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.