Şcoala cu clasele I-VIII „Dimitrie Cantemir" - Postul pe înţelesul celor mici
Învaţă de mici să se roage, ştiu că îngeraşii îi protejează pe copiii cuminţi, iar acum au învăţat ce este postul. Micuţii din clasa a IV-a de la Şcoala „Dimitrie Cantemir" au primit explicaţii despre Postul Crăciunului de la profesorii de religie şi un preot. De departe, cel mai aşteptat moment a fost prepararea unei mâncări tradiţionale de post.
Activitatea de miercuri, desfăşurată la iniţiativa profesoarelor Diana Nichita şi Mariana Pinţa, intitulată „Postul creştin şi sănătatea alimentară", face parte din proiectul „Bucuria Naşterii Domnului". În cadrul acestuia vor avea loc o serie de activităţi educative precum realizarea unor podoabe şi felicitări de Crăciun, prezentarea unor sărbători şi tradiţii de iarnă. În prima parte a activităţii, profesoara Diana Nichita le-a reamintit elevilor de perioada postului, iar părintele Sorin Crăciun a făcut o paralelă între postul creştin şi cel al diferitelor religii ale lumii, musulmani, budişti etc. De asemenea, le-a spus micuţilor că postul e nu numai o renunţare la anumite feluri de mâncare, ci şi la anumite obiceiuri proaste, acestea trebuind înlocuite cu fapte bune cum ar fi să-şi ajute părinţii, să stea de vorbă cu vârstnicii singuri, să-i ajute să ducă coşul de gunoi sau să-şi cumpere o pâine etc. Lecţia interactivă a prins foarte bine la copii. Sub îndrumarea învăţătoarei Mariana Pinţa, elevii au pregătit o salată de cartofi de post, fiind informaţi totodată despre beneficiile unei alimentaţii sănătoase. În cadrul aceluiaşi proiect, în 21 decembrie va fi organizat un concurs de creaţii literare şi plastice, pe tema „Crăciunul reflectat în lucrările copiilor". Competiţia se va desfăşura pe două secţiuni: creaţii literare - proză, pe tema „Întâmpinarea Naşterii în familia mea" şi desen „Naşterea Domnului - prilej de bucurie". „Prin astfel de acţiuni urmărim stimularea interesului copiilor pentru înţelegerea şi păstrarea tradiţiilor legate de Sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului" a spus profesoara Diana Nichita, care este sprijinită în activităţi de Teodora Codău, directoarea Şcolii „Dimitrie Cantemir", învăţătoarea Mariana Pinţa, prof. Melania Ciomoş şi educatoarea Maria Doboş de la GPN nr. 18 din Oradea. Proiectul se desfăşoară în perioada 14 noiembrie - 23 decembrie 2011, fiind realizat în parteneriat cu Grădiniţa cu Program Normal nr. 18 din Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.