Patru instituţii de învăţământ din Oradea au găzduit, ieri, şedinţele publice de repartizare pentru cadrele didactice care au susţinut anul acesta examenul de titularizare. În cursul zilei de ieri au fost repartizate pe posturi cadrele didactice care au luat peste 7 la examenul de titularizare, urmând ca în data de 14 august să se desfăşoare şedinţele publice de repartizare a candidaţilor care au obţinut note peste 5 la examen.

"Bătălia" pentru posturile vacante din învăţământ s-a dat ieri la toate cele patru centre din Oradea în care a fost suţinut examenul de titularizare. Repartizarea s-a făcut în ordinea mediilor obţinute la concurs, şedinţele de ieri vizând ocuparea posturilor disponibile pe perioadă nedeterminată. Astfel, în Oradea, la Colegiul Tehnic "Mihai Viteazul" au fost repartizaţi cei care au optat pentru domeniile economic, administrativ, comerţ şi servicii, la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" s-a făcut repartizarea pentru filosofie, logică, geografie, istorie, limba engleză, franceză, română sau limba maghiară maternă, iar la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" au fost repartizate posturile pentru discipline precum chimie, fizică, matematică, educaţie fizică, biologie, religie, arhitectură, design etc. Educatorii şi învăţătorii, institutorii au fost repartizaţi în cadrul unei şedinte publice desfăşurate la Şcoala Gimnazială "Dacia", tot din Oradea. Concursul de ocupare a posturilor în învăţământul preuniversitar a presupus susţinerea unei probe practice sau inspecţii speciale la clasă şi a unei probe scrise din didactica specialităţii. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii au trebuit să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe durată determinată (suplinire), candidaţii au trebuit să obţină minimum nota 5. În acest an, în Bihor, la proba scrisă au participat 1315 candidaţi. Potrivit rezultatelor după soluţionarea contestaţiilor, s-au înregistrat 253 de candidaţi cu note cuprinse între 1,01 şi 4,99, 282 de profesori au luat note între 5-5,99, 163 de cadre didactice au luat note cuprinse între 6-6,99, cei mai mulţi candidaţi 311, au luat note între 7-7,99. De asemenea, s-au înregistrat 194 de candidaţi cu note între 8-8,99 şi 97 cu note între 9-9,99. Din cei 1447 de candidaţi care s-au prezentat la examen 6 au luat nota 10. Repartizarea pe posturi a candidaţilor care au obţinut cel puţin 5 va avea loc în data de 14 august 2013. În Bihor au fost vacantate  173 de posturi, 70 fiind în mediul urban, iar 103 în cel rural.