Continuând tradiţia ultimilor ani, Departamentul pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului Didactic (DPPPD) al Universităţii din Oradea organizează în fiecare an cursuri de formare a personalului didactic pe diverse teme specifice educaţiei non-formale.

În perioada 2-3 aprilie, Cabana Gaudeamus din Stâna de Vale va găzdui cursul „Umorul în educaţie prin caricatură", care se adresează tuturor studenţilor sau cadrelor didactice care frecventează modulele de formare iniţială şi continuă ale DPPPD Oradea şi care doresc să îşi dezvolte abilităţile de cunoaştere de sine şi a celor din jur, respectiv să-şi utilizeze în sens constructiv resursele psihologice de care dispun. Formatorii cursului sunt doi caricaturişti orădeni cunoscuţi publicului larg, Ovidiu Pascu şi Flavius Miheş, care îşi vor susţine prelegerile în mod practic, prin caricaturi tematice. „Am avut o cerere neaşteptat de mare, peste 120 de solicitări, atât din mediul preuniversitar şi universitar, drept pentru care am decis să mai organizăm o întâlnire şi în perioada 9-10 aprilie" a spus responabilul de curs, conf. univ. Valentin Blândul. Temele pe care vor lucra cursanţii sunt cursuri incluse în programul „Educaţia pentru calitate în formarea formatorilor". Taxa de participare este de 100 lei / persoană şi acoperă cazarea participanţilor (în perioada 2-3 aprilie 2011), 4 mese (sâmbătă 2 aprilie 2011 - prânz şi cina, respectiv duminică 3 aprilie 2011 - mic dejun şi prânz), transportul participanţilor cu autocarul pe relaţia Oradea - Stâna de Vale şi retur, respectiv fondul de premiere. Cazarea se va face la Cabana Gaudeamus din Stâna de Vale în camere de 4, 5 şi 8 paturi suprapuse, iar masa se va servi la cantina cabanei.

Informaţii actualizate se pot obţine şi de pe pagina de Internat a DPPPD, la adresa: http://www.uoradea.ro butonul Centre, Departamente - Departamentul pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului Didactic, secţiunea „Curs Stâna de Vale 2011". Alte informaţii se pot obţine de la responsabilul de curs, la Universitatea din Oradea, Pavilionul E, parter, cabinet E 013 (lângă Aula Magna), tel. 0259/408.788.