Universitatea Oradea - Economist clujean, Doctor Honoris Causa
În Aula Magna a Universităţii din Oradea s-a derulat ieri o nouă ceremonie de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa. Omagiatul a fost un distins profesor clujean, a cărui activitate didactică se confundă practic cu învăţământul superior economic de la Universitatea „Babeş-Bolyai".
La propunerea Facultăţii de Ştiinţe Economice, Senatul Universităţii din Oradea a aprobat acordarea titlului de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Constantin Tulai, „o personalitate de excepţie a vieţii ştiinţifice din domeniul economic, recunoscut şi citat pe plan naţional şi internaţional", după cum a precizat decanul interimar al facultăţii, Alina Bădulescu. Constantin Tulai s-a născut la 25 februarie 1938 în localitatea Luna, judeţul Cluj. A absolvit Liceul Teoretic din Turda, iar din anul 1957 a fost student la ASE Bucureşti, specializarea Finanţe-Credit, absolvind această specializare în anul 1962 ca şef de promoţie. „Ca tânăr absolvent şi şef de promoţie în acelaşi timp, a optat pentru a îmbrăţişa cariera didactică şi, ca ardelean, a ales să revină pe meleagurile natale, la Cluj, unde se înfiinţase Facultatea de Ştiinţe Economice şi în cadrul căreia profesorul trudeşte de aproape cinci decenii", se arată în Laudatio. În anul 1990 este atestat în calitate de conducător de doctorat, din această postură îndrumând cu mult tact şi răbdare peste 30 de doctoranzi. Tot în anul 1990, este ales decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice, mandat reînnoit în anul 1992. Din octombrie 1993, Senatul Universităţii "Babes-Bolyai" îl alege în funcţia de prorector, mandat încheiat în ianuarie 1996, când devine şef al Catedrei de Finanţe, pe care o conduce până în anul 2004. Opera ştiinţifică a profesorului Tulai este concretizată de-a lungul anilor în 17 cărţi, din care opt manuale şi numeroase studii publicate în reviste de specialitate şi în volumele unor manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale. A colaborat cu cercetători ai Facultăţii de Ştiinţe Economice, Catedra de Finanţe-Contabilitate, a coordonat la doctorat patru membri ai catedrei amintite, este membru în comitetul ştiinţific al conferinţelor internaţionale organizate de facultatea orădeană în anii 2008, 2009 şi 2010. De asemenea, a propus şi colaborat la înfiinţarea filialei Oradea a Institutului European de Administrare a Întreprinderilor. „Aşa înveşmântat am urcat cu sfiiciune la acest pupitru simţindu-mă ca un preot chemat să propovăduiască în faţa altarului. Această analogie nu este, cred eu, cu totul nepotrivită. Spun asta, deoarece, în percepţia mea, universitatea este, sau ar trebui să fie, un adevărat templu al ştiinţei şi culturii", a spus profesorul clujean, care a mulţumit corpului profesoral universitar pentru acordarea titlului onorific.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.