În şedinţa de Senat a Universităţii din Oradea, ce a avut loc la începutul acestei săptămâni, s-a aprobat metodologia de admitere în anul anul universitar 2010 - 2011. Comparativ cu anii precedenţi a survenit doar o singură modificare mai importantă şi anume că, pentru prima dată, admiterea pentru programele de master se vor desfăşura concomitent cu cele pentru ciclul întâi de studii, respectiv în sesiunea din vară.

 

Totuşi, admiterea pentru programele de master rămân să se desfăşoare şi în cea de-a doua sesiune, programată pentru luna septembrie. "Este primul an în care admiterea pentru master se face încă din vară", a precizat rectorul Cornel Antal, care a mai adăugat, de altfel, că în acest an taxele de înscriere au rămas neschimbate. Conform calendarului stabilit în metodologia admiterii pentru anul universitar 2010 - 2011, înscrierile la cele două programe de studii vor începe din 12 iulie şi vor continua până pe data de 24 a aceleiaşi luni. În intervalul 25 - 28 iulie, atât pentru studiile de master, cât şi pentru cele de licenţă va avea loc susţinerea probelor la specializările la care se organizează examen, iar între 25 şi 30 iulie vor fi afişate rezultatele. Sesiunea de admitere din toamnă va avea loc în intervalul 6 - 17 septembrie, urmată de susţinerea probelor de concurs pentru specializările care mai solicită acest lucru. Rezultatele finale se vor cunoaşte până cel târziu pe data de 23 a lunii septembrie. Cât priveşte cuantumul taxei de înscriere la facultate, atât pentru programele de master, cât şi pentru cele de licenţă, Senatul Universităţii a hotărât ca acestea să rămână la acelaşi nivel. Astfel, taxa pentru cele două cicluri de studii, licenţă şi master a rămas neschimbată faţă de anul trecut, respectiv 150 de lei pentru înscriere, 50 de lei pentru înmatriculare şi 150 de euro pentru procesarea dosarului pentru studenţii străini. Taxa pentru cei care vor să depună contestaţii, fiind nemulţumiţi de nota primită, se ridică la 150 de lei. Cât priveşte examenele de finalizare a studiilor ce se vor desfăşura în iunie - iulie, respectiv septembrie pentru cei de la Facultatea de Medicină şi Farmacie, rectorul Cornel Antal a mai adăugat că toate facultăţile au solicitat prezentarea lucrării de licenţă, iar 12 dintre acestea au solicitat pentru specializările lor şi examene scrise, pentru evaluarea şi în scris a cunoştinţelor fundamentale, pentru promoţiile anterioare.