Ca-n fiecare an de 1 Martie, Organizaţia de studenţi a Partidului Democrat Liberal a încercat să aducă primăvara în sufletele orădencelor care au trecut ieri pe Corso, oferindu-le în dar câte un mărţişor.
Ca-n fiecare an de 1 Martie, Organizaţia de studenţi a Partidului Democrat Liberal a încercat să aducă primăvara în sufletele orădencelor care au trecut ieri pe Corso, oferindu-le în dar câte un mărţişor.
Pe parcursul acestui an şcolar, la Liceul Teoretic "Lucian Blaga" se derulează proiectul multilateral Comenius "All Different - All Equal", în care sunt implicaţi elevii din ciclul primar, respectiv clasele I B, a II-a A şi D, a III-a A, B, C, a IV-a B şi C). În cadrul proiectului, la finele săptămânii trecute, s-a desfăşurat o activitate în care au fost implicaţi şcolarii din ciclul primar, denumită "Mărţişorul - simbol tradiţional românesc".
Mâine, 3 martie 2010, începând cu ora 14.00, în Sala "Traian Moşoiu", Primăria municipiului Oradea, prin Direcţia de Evidenţă a Persoanelor - Serviciul de Stare Civilă, organizează prima premiere din anul 2010 a cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie şi care au domiciliul stabil în Oradea.
Editura Biograph, sprijinită de Consiliul Judeţean Bihor şi Instituţia Prefectului, intenţionează să publice, la sfârşitul lunii iunie, un dicţionar al personalităţilor din judeţul Bihor, care să cuprindă 3.000 de persoane cu notorietate atât din Oradea, cât şi din judeţ.
Nemulţumiţi de modul în care guvernanţii au aplicat noua lege a salarizării unice, peste 50 de angajaţi care reprezintă personalul nedidactic din educaţie au pichetat ieri sediul Prefecturii în semn de protest. Principalele nemulţumiri ale sindicaliştilor, afiliaţi la Federaţia Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret" şi la U.J. CNSLR "Frăţia" Bihor, sunt legate de tăierea sporului de penibilitate de 10%, neacordarea celui de-al XIII-lea salariu şi a premiului de 2% de care beneficiau în fiecare lună.
Incapabilă să investească în noi baze sportive, administraţia liberală orădeană şi-a propus să saboteze iniţiativele private ale unor oameni care, pe banii lor, au reuşit o performanţă de neîntrecut: să aducă la strandarde europene terenurile de sport aflate în administrarea Clubului Sportiv Voinţa. Cinismul conducerii Primăriei Oradea nu are limite, după ce administratorii Clubului, pe propriii bani luaţi pe credit, au transformat baza sportivă în una de cinci stele, acum riscă să rămână fără ea sau, în cel mai fericit caz, vor trebui să plătească Primăriei chirie, ca răsplată pentru munca depusă.
În ultima săptămână de februarie, comercianţii de mărţişoare au şi început să-şi etaleze marfa prin oraş. Încă de ieri dimineaţă primii vânzători au umplut Corsoul orădean cu zeci de exponate din flori, plastic şi sticlă. Potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, au fost eliberate 80 de autorizaţii de vânzare a mărţişoarelor pentru perioada 22 februarie-1 martie.
Indiferenţa autorităţilor locale, dar şi lipsa de spirit civic a cetăţenilor acestei urbe au determinat-o pe o orădeancă să declanşeze o campanie de sensibilizare a concetăţenilor cu privire la situaţia câinilor fără stăpân risipiţi pe străzi.
Echipa de fotbal a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor s-a clasat pe primul loc la un turneu de fotbal în sală desfăşurat în Ungaria, la Miskolc. De asemenea, a obţinut titlul de golgheter al turneului, adjudecat de Flaviu Tărău, component al echipei bihorene.
Începând cu 1 mai Romtelecom va trimite în şomaj 600 de angajaţi. Conducerea firmei nu are o situaţie pe judeţe a numărului persoanelor disponibilizate, dar a precizat că sectorul vizat este divizia „Operaţiuni", cea mai mare din cadrul companiei. Cei trimişi în şomaj vor primi plăţi compensatorii, unele sume ajungând până la 14.000 euro net.
