Şcoala doctorală din cadrul Universităţii Oradea se poate lăuda cu încă un absolvent. Sâmbătă, asist. univ. Adrian Popoviciu, de la Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, şi-a susţinut public teza de doctorat cu titlul "David Mitrany şi funcţionalismul". Comisia prezentă la susţinere i-a acordat doctorandului titlul ştiinţific de doctor în istorie, cu distincţia "Magna cum laude".
Eveniment
Orădenii au celebrat Ora Pământului la flacăra lumânării
Zeci de copii şi tineri au sărbătorit sâmbătă seara, alături de un miliard de oameni din întreaga lume, Ora Pâmântului. Timp de o oră, orădenii adunaţi în faţa Teatrului de Stat din Oradea au aprins lumânări şi au asistat la un spectacol de muzică susţinut de mai multe trupe orădene.
- 29 Martie 2010
- Citeste
Drumul spre Campionatul Mondial de Hip-Hop trece pe la Oradea
Atmosferă incendiară, sâmbătă, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea, cu prilejul primei ediţii a Campionatului Naţional de Dans "Hip Hop International (HHI)România", care a aliniat la start zeci de concurenţi, din Bucureşti, Brăila, Buzău, Constanţa, Hunedoara, Marghita, Oradea, Piteşti, Satu-Mare etc., dornici să câştige marele premiu, care a constat în contravaloarea biletelor de avion pentru deplasarea la Campionatul Mondial de Hip Hop, care va avea loc în perioada 27 iulie-1 august 2010, în Las Vegas.
- 29 Martie 2010
- Citeste
Mii de bihoreni îşi vor serba mâine onomastica
De Florii, foarte multe persoane îşi serbează ziua numelui. Dacă ai un nume care reprezintă şi denumirea unei flori, a unei plante sau pur şi simplu te numeşti Florin sau Florina, de Florii este ziua ta.
- 27 Martie 2010
- Citeste
Trecem la ora oficială de vară
- 27 Martie 2010
- Citeste
Festivalul Zilele Basarabiei, la a doua ediţie
Asociaţia Studenţilor şi Elevilor Basarabeni din Oradea organizează, în această perioadă, cea de-a doua ediţie a Festivalului Zilele Basarabiei.
- 27 Martie 2010
- Citeste
Ora Pământului, marcată în faţa Teatrului de Stat
- 27 Martie 2010
- Citeste
Casă de piatră!
În această săptămână, la Oficiul Stării Civile din cadrul Primăriei Oradea şi-au depus actele 10 tineri, în vederea oficierii căsătoriei civile. Numele fericiţilor miri sunt:
- 27 Martie 2010
- Citeste
La Biserica cu Lună - Concert coral de Buna Vestire
Cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Sofronie, episcopul ortodox al Oradiei, ieri, în Catedrala cu Lună din Oradea, a avut loc un concert coral de Buna Vestire. Zeci de credincioşi şi reprezentanţi ai Episcopiei Ortodoxe a Oradiei au umplut biserica, dornici să participe la acest eveniment religios deosebit.
- 26 Martie 2010
- Citeste
Porţi deschise la IPJ Bihor - O aniversare cu epoleţi în poziţie de luptă
Ziua Poliţiei Române a fost sărbătorită, ieri, şi la Oradea, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor pregătind o serie de manifestări cu această ocazie. Poliţiştii şi-au etalat arsenalul din dotare, oferind o suită de demonstraţii sutelor de vizitatori, în special, elevi, care au trecut pragul noului sediu al IPJ.
- 26 Martie 2010
- Citeste


