Au căzut la pace
După inaugurarea Ambulatoriului de la Spitalul Municipal orădean, ministrul Cseke Attila a făcut o vizită scurtă la Secţia de oncologie a Spitalului Judeţean. Starea dezastruoasă a secţiei l-a determinat să se consulte ad-hoc cu reprezentanţii autorităţilor judeţene şi municipale pentru găsirea unei soluţii de cazare şi tratament în condiţii civilizate a bolnavilor de cancer. Cum municipalitatea orădeană a demarat deja un proiect de construire a unui spital de oncologie în parteneriat public-privat, iar conducerea Consiliului Judeţean doreşte rezolvarea problemei în cadrul sistemului public, cele două părţi au ajuns sâmbătă la o înţelegere. Cel puţin deocamdată...
"Am făcut o vizită inopinată la Secţia de oncologie şi nu m-a bucurat deloc ce am văzut acolo. Am discutat atât cu cadrele medicale, cât şi cu reprezentanţii Consiliului Judeţean şi ai Primăriei orădene şi am ajuns la o soluţie, în sensul că vom finanţa de la Minister realizarea unui centru oncologic, dar în parteneriat cu autorităţile locale şi judeţene. Iniţiativa Primăriei vizând realizarea unui spital privat exclude orice sprijin financiar din partea Ministerului Sănătăţii, dar într-un parteneriat cu autorităţile locale şi judeţene putem să ajutăm", a răspuns ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, întrebării adresate de "Crişana" la conferinţa de presă susţinută sâmbătă la Oradea.
Vicpereşedintele CJ Kiss Alexandru a completat în stilul caracteristic: "Domnul ministru ne-a cerut un lucru imposibil şi, bineînţeles, noi l-am acceptat, ca până la sfârşitul anului să realizăm acest centru. Eu cred că nu suntem pregătiţi să avem un centru oncologic privat, de aceea trebuie ca acest spital să fie în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, să fie unul public. Ministrul a mediat între Consiliul Judeţean şi Primăria Oradea şi, în concluzie, vom face acest centru în cadrul Spitalului Municipal, unde urmează să fie construită şi o aripă nouă de clădire", a spus Kiss.
La Spitalul Municipal există patru etaje care încă nu sunt reabilitate, în două dintre ele urmând a fi mutată Secţia de oncologie. Ministrul Cseke a adăugat că săptămâna aceasta aşteaptă de la municipalitate un plan de evaluare a costurilor, plus proiectul viitoarei aripi a clădirii, care este, de altfel, întocmit. "Sunt spaţii acolo care pot fi pregătite pentru reabilitare. Din păcate, pe această patologie oncologică, Bihorul se înscrie în judeţele fruntaşe. Vom sprijini financiar refacerea condiţiilor de cazare pentru bolnavi, urmând ca restul clădirii să fie construit prin accesarea de către autorităţile locale a unui proiect de finanţare european. De asemenea, vom continua să sprijinim financiar şi investiţiile necesare la Spitalul Judeţean, sens în care aşteptăm de la noul manager, tot în această săptămână, o situaţie a necesităţilor", a spus ministrul.
"Pe lângă dotări, trebuie şi o schimbare a atitudinii faţă de pacient. Trebuie să ne apropiem de pacient şi să ne recâştigăm încrederea. Pacientul pleacă în Ungaria nu doar datorită dotărilor din spitale, dar şi datorită personalului medical. Dacă ei vor merge în altă ţară să se trateze, banii noştri vor finanţa spitalele din alte state", a atenţionat ministrul.
Viceprimarul Biro Rozalia a adăugat la finalul conferinţei de presă că, din punctul de vedere al autorizărilor, planurilor sau proiectelor, lucrările la Spitalul Municipal pot începe imediat. Cât priveşte dotările cu aparatură specifică a viitorului centru oncologic suma nu este de neglijat, fiind necesare aproximativ 6 milioane de euro. (D.M.)
Comentarii
Nu există nici un comentariu.