În prima duminică din luna lui „Răpciune” (septembrie), la Salonta, românii, gazde generoase, i-au invitat pe maghiarii, slovacii și rromii din sud-vestul Bihorului să deschidă împreună ușa toamnei, la „Festivalul sarmalelor”.

 

Vremea a fost de partea gurmanzilor, numărul oaspeților din acest an depășind orice record - peste 1.500 de musafiri. Cu toții au fost poftiți la ospățul celor peste 16.000 de sarmale, din care 9.000 fierte doar în ceaunurile echipei orașului Salonta. Răspândind arome de neegalat peste Parcul Maria, festinul gastronomic închinat „sărmăluțelor atent meșteșugite și învârtite prin rețetele secrete date din mamă-n fiică, de la buna-străbunică” a întrecut orice așteptare. Păstrând tradiția bunului-simț bihorean, amfitrionii - Rodica, Răzvan și Nelu Sala, alături de Ovidiu și Ramona Buz, și de Constantin Neniu - au dedicat acest eveniment cultural aflat la Ediția a IX-a unor cauze umanitare excepționale. Astfel, banii strânși duminică, 3 septembrie, în urma Tombolei „Festivalul sarmalelor 2017” vor fi donați în aceste zile Gabrielei Şandor şi Mariei Moşincat, suferinde care se confruntă cu probleme medicale și sociale deosebit de grave.

În cadrul tombolei au fost mai multe extrageri: Premiul I - un colţar tip fotoliu oferit de Fabrica de mobilă Ada Salonta; Premiul II - un set de patru anvelope iarnă-vară oferite de Alverosal; Premiul III - o scară de 4 metri; Premiul IV - o scară de 3 metri; Premiul V - o scară de 2 metri - toate trei oferite, de asemenea, de firma Alverosal; Premiul VI - un set de feţe de masă pentru restaurant, oferit de Tudor Marişcaş.

Implicarea sufletească a „Eroului de la Sevilla”, Helmuth Duckadam, a fost una dintre marile surprize ale regalului gastronomic. Organizatorii au scos la licitație un set de echipament sportiv donat acțiunilor umanitare ale festivalului de inimosul Helmuth Duckadam. Echipamentul de fotbal poartă semnăturile marilor vedete ale sportului rege din echipa „Fotbal Club Steaua București” (F.C.S.B.).

La Festivalul sarmalelor 2017, au mai fost alături de salontani primarul Török László și Mircea Jacan, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor. O implicare majoră în susținerea acestui eveniment emblematic pentru municipiul Salonta l-au avut și Bagdi Andrea Edina (ADA Fabrica de mobilă Salonta), Iosif Pazuric (Nutrientul S.A.), Mihai Cristea (Inteva SRL), Dorel Ungur (Petro-Crișana srl), frații Ioan și Gheorghe Stana (Cistan srl), Daniel Ioan (Alverosal srl).

Concursul de gătit sarmale a avut numai „medaliați cu aur” și a oferit participanților posibilitatea etalării talentelor culinare sub toate formele, moștenite sau inventate. Pregătit de bucătăresele din Colonia Salontei Mari, „grosul sarmalelor” (peste 9.000 la număr) a făcut dovada superlativului culinar răsucit cu sufletul, în dunga lingurilor de lemn mânuite cu sudoare și bucurie de către Rodica, Nelu și Răzvan Sala, familia Mircea Pâlșu, Florica Neaga, Liviu Dale, familia Monica și Viorel Sala, Maria Budău, Silvia Buz. Echipele de maeștri bucătari din localitățile limitrofe Avram Iancu, Ciumeghiu, Ghiorac, Mădăras, Tinca, Tulca, echipa „Rezerviștii Militari”, chef-ii Restaurantului „Millenium” și, în premieră, într-o prezentare excepțională, echipa societății „INTEVA” din Salonta (director Mihai Cristea) nu s-au lăsat mai prejos și, prin rețete inedite cu amestec de arome și condimente secrete, botezate în licorile angelice din struguri, prune, caise, piersici, vișine și pere, au excelat în inovație culinară ridicând numărul total al sarmalelor gătite anul acesta la festivalul salontan la peste 16.000.

Ospățul boieresc din Parcul Maria a fost înveselit prin cântec și joc pe măsura generozității gazdelor, spre bucuria oaspeților. Programele artistice oferite de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor (director Mircea Jacan), de Ansamblul „Ardeleana” din Tulca, Ansamblul folcloric „Cununița” din Mădăras, Ansamblul folcloric „Mărțișorul” din Avram Iancu, Ansamblul „Codrenii Bihorului” din Roșia, Ansamblul „Zestrea Buduresei”, de artiștii și interpreții populari Margareta Mihocaș, Andrada Crăciun, Andrada Tulvan, Sandu Condoroș și Vlad Ștef, de Ansamblul profesionist „Crișana”, de cântărețul Tinu Vereșezan iar, mai târziu, pe înserat, de formația „Pantera Neagră” au magnetizat audiența care, la final, a admirat un superb și răsunător foc de artificii.                

FOTO: Ioan și Răzvan SALA