Sistemul de sănătate din Bihor continuă panta ascendentă, pe care se află de câțiva ani, la capitolul dotări noi și modernizare. Ieri, la Spitalul Județean, a fost inaugurat un nou bloc operator pentru Secția de Urologie, o investiţie de peste 9,24 milioane lei, făcută din fondurile unității medicale.

 

„Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea are dotări la același nivel cu unitățile medicale din țările importante ale Europei”, a spus, în cadrul conferinței de presă care a urmat prezentării secției, Cristian Turcu, directorul firmei germane, lider mondial în domeniu, care s-a ocupat de modernizarea blocului operator.

La inaugurare au participat, alături de managerul Spitalului Județean, Gheorghe Carp, șeful Secției de Urologie – Gheorghe Bumbu, managerul general al companiei – Cristian Turcu și primarul Ilie Bolojan și city managerul Dacian Palladi.   

„Este într-adevăr încununarea eforturilor susținute timp de cinci ani de zile ale spitalului, pentru că aceste ultime trei săli de operație sunt sălile care au încheiat reconstrucția blocului operator din Spitalul Județean. S-au refăcut 15 săli de operație în decurs de patru ani și jumătate. Dotarea corespunde nivelului anului 2017. Este normal ca tot ceea ce este mai bun și mai nou să primească la sfârșit unul dintre cei mai valoroși sau poate cel mai valoros medic al Spitalului, profesorul Bumbu, care a dat dovadă de multă răbdare în anii în care a lucrat la Spitalul Municipal, în condiții improprii”, a spus managerul Gheorghe Carp.

Noul bloc operator are trei săli de operație, una principală și două săli pentru endoscopie plus un laborator dotat cu un aparat de litotriţie externă, model 2017, cu ajutorul căruia medicii vor „sparge” pietrele din rinichi.

„Aparatul focalizează unda de șoc (asemenea unei parabolice) în calculul din sistemul urinar. Între o mie și două mii de unde de șoc, în funcție de cum prognozează aparatul și cum hotărăște medicul, sunt direcționate spre zona respectivă astfel încât calculul fie se diminuează foarte mult, fie se fragmentează complet în firicele de nisip. Astfel, un calcul de 2 cm se transformă în fragmente mici care pot fi eliminate pe căi naturale. Nici nu e nevoie de analgezice. Practic, este o jenă suportabilă. Pacientul pleacă acasă și elimină într-o zi sau două calculul”, a spus unul din specialiștii companiei care s-a ocupat de dotare.

 

Dr. Gheorghe Bumbu: „A meritat așteptarea!”

Modernizarea blocului operator - urologie a costat 9.242.286 de lei cu tot cu TVA, din care 3,6 milioane de lei dotarea (gaze medicale, flux aer laminat, pereţi şi tavane din metal, sistem de management video al sălilor de operaţie etc.), 21.283 lei mobilierul, 477.951 de lei instrumentariul, 58.762 containerele - sterilizare, 111.860 de lei accesoriile pentru masa de operație, 17.840 de lei sistemul video și 4.954.590 de lei aparatura medicală. Cea mai scumpă dotare medicală a fost sistemul multifuncțional cu sursă de litotriție (1.660.100 de lei), urmată de sistemul avansat 3D pentru chirurgie endoscopică (781.830 de lei) și uretroscopul (766.200 de lei).

„Pentru a fi dat în folosință acest bloc operator, trebuie eliberată mai întâi secția de la etajul I, lucru care se va realiza în două săptămâni și aprobarea schimbării de structură (n.r.- mutarea Secţiei de Urologie de la Spitalul Municipal la Spitalul Judeţean). Un termen realist pentru darea în folosință ar fi undeva pe la sfârșitul lunii noiembrie”, a spus dr. Gheorghe Carp.    

Cristian Turcu, directorul companiei germane Karl Storz, a spus că a adus echipamente „cu adevărat meritate de dr. Bumbu, un pionier în acest domeniu în toată țara” și că acestea se pot compara nu doar cu cele de la spitalele din orașele mari din țară, ci cu cele din unitățile medicale performante din țările europene importante.

„Mă întorc de unde am plecat și găsesc totul schimbat. Această secție e un vis împlinit pentru mine. A meritat așteptarea. Să modernizeze 15 săli de operație în doar cinci ani nu este puțin lucru și pentru asta trebuie să îi mulțumesc managerului Gheorghe Carp, colaboratorilor și oficialităților. Ne-am consultat cu constructorii și cu colegii când am gândit acest bloc operator așa că este rezultatul unui efort comun. Avem tot ce ne trebuie pentru a ne face bine treaba, mai ales că numărul pacienților e în creștere în ultimii ani”, a spus urologul Gheorghe Bumbu.

În cadrul secției vor lucra 6 specialiști coordonați de dr. Gheorghe Bumbu, ajutați de 7 rezidenți.