Candidaţii la Concursul Naţional Unic de titularizare în învăţământ din 16-17.07.2003 care nu au completat încă fişa de opţiuni sunt rugaţi să se prezinte la sediul ISJ Bihor - Casa Corpului Didactic, unde vor găsi formularele tipizate. Termen 12.07.2003, ora 12.00. P.S. Codul unic al fiecărui post solicitat se află în tabelul cu posturile vacante de la avizierul Inspectoratului Şcolar. SUBIECTELE VOR FI PE SISTEM GRILĂ Aşadar, cel mai mare concurs pentru ocuparea a 47.000 de posturi în învăţământ va fi organizat în 16 iulie, aşa cum a fost anunţat iniţial, deşi, din păcate, publicarea tematicii a fost întârziată, a declarat Alexandru Athanasiu, ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. "Am avut două probleme să ţinem concursul pe 16, făcând eforturi să terminăm subiectele sau altfel să-l amânăm. Analizând consecinţele amânării lui, am decis să nu facem acest lucru şi să ne mobilizăm pentru redactatea subiectelor", a adăugat Athanasiu. Concursul este unic, se organizează pentru toţi cei care vor să acceadă în învăţământ, respectiv titulari, cadre didactice care vor să se titularizeze, cei care concurează pentru un post vacant sau rezervat, precum şi pentru un loc de suplinitor. Subiectele vor fi în sistem grilă, iar repartizarea candidaţilor va fi computerizată, după modelul admiterii în liceu.