Continuitate contra schimbare
Printre primele persoane care s-au îndreptat către secţiile de votare au fost chiar cei care candidează pentru cele 13 locuri din viitorul Parlament care îi revin judeţului Bihor. Fie însoţiţi numai de membrii familiei, fie de un alai format din membrii staff-ului de campanie, aceştia au ţinut să dea un bun exemplu alegătorilor şi s-au prezentat încă de la primele ore ale dimineţii la secţiile de votare. Dacă unii au declarat că au votat pentru continuitate, acesta fiind lait-motivul reprezentanţilor partidului de guvernământ, alţii şi-au exprimat convingerea că numai schimbarea poate să ajute România în perspectiva integrării în Uniunea Europeană. "Am votat pentru continuitate, pentru lucrurile începute care trebuie duse la bun sfârşit. Am votat pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii, acesta fiind un sector în care ne punem mari speranţe", a declarat Eduard Hellvig, candidatul Uniunii Naţionale PSD+PUR pentru Camera Deputaţilor. "Nu am votat cu gândul la mine, cât cu gândul la studenţii mei, cu gândul la tinerii din ţara noastră. Am votat pentru viitor. Azi dimineaţă (n.r. - ieri) m-am rugat să dea Dumnezeu inspiraţia votanţilor să-şi folosească experienţa de viaţă acumulată în ultimii 15 ani şi să dea votul lor celor pentru care m-am rugat. Am votat pentru schimbare, pentru mai multă echitate, mai multă dreptate, justiţie. Indiferent de rezultat voi milita pentru binele concetăţenilor mei, pe care i-aş dori mai fericiţi, mai la ei acasă şi mai responsabili", a fost declaraţia candidatului PRM pentru Camera Deputaţilor, Paul Magheru. Un alt candidat care şi-a exprimat cu ardoare dorinţa de schimbare a celor care guvernează ţara este Lazăr Cutuş: "Am votat cu adevărat schimbarea şi nu schimbarea răului cu un alt rău. Listele răului sunt jenante şi umilitoare, motiv pentru care nu îmi pare rău că am dat semnalul bihorenilor să voteze oameni capabili care să-i poată reprezenta".
Prezenţa la urne, mai mare după slujbă
Alegătorii de rând nu s-au prea înghesuit spre secţiile de votare până pe la orele amiezii, când se întorceau de la slujba de la biserică. Cum pe la ţară secţiile de votare sunt situate vizavi de lăcaşele de cult, imediat după împărtăşanie, enoriaşii au trecut, cu încredere, şi pe la secţiile de votare. La Sântandrei, înainte de ora 11.00, prezenţa la vot era de numai 10%, imediat după amiază procentul dublându-se. "Înainte de ora 7.00, la uşa secţiei de votare erau trei persoane care aşteptau să voteze. Pe listele de alegători sunt 2.477, dar până acuma nu au votat decât 20%. În plus şi listele de alegători au fost completate cu 10-12 persoane până la amiază. Am avut şi solicitări pentru urna mobilă, dar numai una a fost valabilă", ne-a precizat Mariana Jurcuţ, preşedinta secţiei de votare din Sântandrei. Nană Floare, din aceeaşi localitate, care, după 30 de ani de muncă la CAP, trebuie să-şi ducă bătrâneţile cu o pensie de 600.000 de lei pe lună, consideră că a venit vremea schimbării: "Votez pentru o viaţă mai bună, destoinică. Trăim cu speranţa că va fi mai bine şi pentru noi". Şi în localitatea Tărian situaţia era identică. Astfel, la orele amiezii, din 1.473 de alegători aproape 300 îşi exprimaseră dreptul de vot, majoritatea persoane în vârstă. Pe listele speciale ale secţiei din Tărian au votat aproape 30 de persoane.
Cei certaţi cu legea au votat primii
În municipiul Oradea, primii care au votat au fost cele 24 de persoane aflate în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, care şi-au exprimat preferinţele politice la ora 7.20. De asemenea, printre "fruntaşi" s-au mai numărat şi cei 140 de deţinuţi din Penitenciarul Oradea, care au votat cu ajutorul urnei mobile de la secţia de votare nr. 67. La secţia de votare nr. 132, de la Universitate din Oradea, până la ora 15.00, îşi exprimaseră dreptul de vot aproape 80 dintre studenţii cazaţi în căminele din campus. "La ora 18.00, peste 200 de studenţi au venit să-şi exercite dreptul la vot. Deşi în cămine sunt cazate peste 1.000 de persoane, majoritatea a plecat acasă să voteze", ne-a declarat Gia Lucuţa, preşedintele secţiei de votare. Una dintre cele mai tranzitate zone din Oradea a fost staţia CFR. Aici s-a înregistrat o afluenţă continuă, până la ora 18.00 peste 500 de călători care au tranzitat gara din Oradea au trecut şi prin secţia de votare amenajată în sala de aşteptare pentru clasa I. Nici pacienţii din spitale nu au fost privaţi de dreptul de a vota. La Spitalul Judeţean, din 198 de bolnavi, 48 au solicitat urna mobilă, la Staţionarul II au votat peste 273 de persoane, dintre care 34 prin intermediul urnei mobile. La Maternitate,189 de mămici şi-au exprimat opţiunea pentru o nouă conducere a ţării, iar la Spitalul de Neuropsihiatrie au votat 149 de pacienţi, din cei 197 cu drept de vot internaţi în această unitate spitalicească.
Nereguli cât cuprinde
După cum era de aşteptat, neregulile nu au lipsit nici de la acest tur de scrutin. Deşi legea electorală interzicea prezenţa afişelor electorale pe o rază de 500 de metri în jurul secţiei de votare, la Sânmartin trona chipul lui Gigi Becali, candidatul PNG la funcţia de preşedinte al României, chiar la doi paşi de uşa secţiei de votare, iar la 100 metri, un panou electoral cu Gheorghe Sârb. De altfel, secţia de votare se află în aceeaşi clădire cu sediul PNG şi URR.
De asemenea, în Oradea, la mai puţin de 100 m de secţiile de votare 83, 86 şi 109 se aflau afişe cu Adrian Năstase, Alexandru Athanasiu, Traian Băsescu şi Marko Bela. În localitatea Gepiu, observatoarea din partea Asociaţiei Pro Democraţia, Alexandra Szabo, a reclamat mai multe nereguli în procesul de votare: "Majoritatea alegătorilor intrau câte doi în cabină. Deşi vedeau să semneze, ciudat atunci când trebuia să aplice ştampila de vot subit şi-au pierdut vederea. Mai mult, consilierul PSD, Paul Zaha, tot face ture cu maşina aducând persoane cu drept de vot din colonia de romi". În tot acest timp, membrii secţiei de votare din Gepiu au sărit revoltaţi de acuzele aduse consăteanului lor. "Şi ce dacă aduce oameni? Că doar nu intră cu ei în cabină! Ce vi se pare ilegal?", s-a arătat indignat Constantin Nemeş, membru din partea PRM. O atitudine deosebit de ostilă şi agresivă a manifestat pe tot parcursul prezenţei noastre în secţie Mariana Poenaru, reprezentanta PSD la această secţie.
O altă neregulă a fost semnalată la secţia de votare din Oşand, comuna Husasău de Tinca. Aici au fost depistate, la ieşirea din secţie, două persoane care nu aveau ştampila cu menţiunea "votat" pe buletinele de identitate. În această situaţie, Poliţia a trimis un echipaj să investigheze cazul.
Asociaţia Pro Democraţia a sesizat Biroul Electoral Judeţean în ceea ce priveşte aşezarea urnelor din secţia de votare amenajată în incinta sălii de aşteptare pentru clasa I din Gara CFR Oradea. Conform declaraţiei reprezentanţilor APD, urnele inscripţionate cu iniţialele celor trei categorii: Preşedinte, Senat şi Camera Deputaţilor au fost aranjate în ordinea care sugerează numele partidului de guvernământ.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.