Din dragoste pentru poveștile frumoase. Un orădean de doar 8 anișori - Premiat în SUA
De la o vârstă fragedă, Tudor a avut o înclinație spre literatură și o pasiune pentru cuvântul scris. Dotat cu o sensibilitate aparte, micuțului îi place să își noteze în jurnal toate amintirile zilei și să creeze povești din aventurile lui cotidiene. Anul 2018 a venit ca o încununare a acestor pasiuni, Tudor câștigând două premii internaționale de anvergură.
Elev la Școala Gimnazială „Oltea Doamna” din Oradea, Tudor Achim și-a descoperit de la primele cărți pasiunea pentru literatură. Spre deosebire de alți copii de vârsta lui, Tudor nu iubește doar cititul, ci vrea să și pună pe foaie poveștile care îl împresionează, pe care le trăiește sau le imaginează.
„Fiind mai timid (și incredibil de perfecționist pentru vârsta lui) la început nu ne-a informat despre intenția de a participa la concursuri, așa că am fost surprinși când ne-a prezentat varianta finală a poveștii The space travelers and the New World și ne-a cerut ajutorul cu expediția pachetului. La concursul Stone Soup din SUA a dorit să participe după ce a primit o revistă de la un prieten din Florida, fiind acaparat de poveștile din publicație. Povestea lui Tudor are un mesaj pozitiv care scoate în evidență importanța acceptării sociale, promovând incluziunea socială și diversitatea în societate.
În februarie 2018, i-am trimis pachetul la Concursul Stone Soup din Oregon, SUA, iar în luna mai, am fost informați că povestea lui Tudor a fost inclusă în publicația din luna iunie în Honor Roll. El fiind selecționat dintre sute de participanți care au reprezentat diferite țări. Tudor a fost printre cei mai tineri participanți la secțiunea literară (limita maximă de vârstă este 13 ani), și cel mai tânăr câștigător.
Tot în luna mai, Tudor ne-a rugat să-i expediem povestea la alt concurs care se desfășura în SUA, realizat de un portal internațional pentru copii și tineri, prin care se căutau noi talente literare. La concursul KidsWorldFun a câstigat premium întâi la categoria lui de vârstă (sub-juniori), obținând și mențiunea de Poveste remarcabilă (Outstanding Story)”, povestește mătușa lui, Adina Achim.
Povestea poveștii lui Tudor nu este doar impresionantă, ci ar trebui să trezească și în alți copii de vârsta lui, sau chiar mai mari, curajul de a încerca. La urma urmei, a nu reuși este un eșec mai mic decât a nu încerca.
FELICITARI TINERE ! Tine-o tot asa.Sa te madresti ca esti ROMAN.Felicitari parintilor si dascalilor tai.