Ieri, la Oradea, a avut loc o amplă manifestare culturală de omagiere a fiului satului Apşa de Jos din Maramureşul istoric, diplomatul dr. Mihai Marina, consul şi consul general al Consulatului Regatului României Mari, unica instituţie a statului român care a funcţionat la Oradea în clădirea Muzeului Memorial Aurel Lazăr, în perioada iunie 1941-1943, şi în clădirea Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei şi Bihorului, în perioada 1943-septembrie 1944.

 

Evenimentul a debutat cu o slujbă de parastas, oficiată în memoria dr. Mihai Marina de către distinsele fețe bisericești prezente la manifestare, în frunte cu Preasfințitul Părinte Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei, și cu părintele Origen Sabău, consilierul cultural al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria și Protopop de Dobrițân (Debrecen).

Au urmat emoționante discursuri de evocare a personalităţii diplomatului, susținute de către invitații aflați în prezidiu: PS Sa Sofronie Drincec; Felix Koppelmann, președintele Comunității Evreilor Oradea; Lucian Silaghi, directorul executiv al Direcției Județene pentru Cultură Bihor; Aurel Chiriac, directorul Muzeului Țării Crișurilor, Oradea; istoricul orădean Gabriel Moisa; viceprimarul Florin Birta și Ion M. Botoş, preşedintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia „Dacia”.

La eveniment a participat și grupul de elevi și cadre didactice din Maramureșul istoric, aflat la Oradea cu prilejul celei de-a XV-a ediții a proiectului cultural-educativ transfrontalier intitulat: „Învăţământ şi generozitate - cunoaşterea, valorificarea şi păstrarea tradiţiilor culturale ale României și Ucrainei prin organizarea de tabere de elevi și cadre didactice”.

Moderatorul manifestării a fost Tiberiu Moraru, președintele Asociației Morărița, organizator al evenimentului.

„De câțiva ani, vara, un grup de elevi, dascăli și însoțitori din Maramureșul istoric, din dreapta Tisei, vin la noi într-o tabără de cunoaștere a orașului Oradea și a județului Bihor. În această zi, ne bucurăm să începem manifestarea fluturând cele 50 de stegulețe tricolore ale participanților la proiect, stegulețe care au fluturat și luni, la Oradea, de Ziua Drapelului Național”, a spus Tiberiu Moraru, în deschiderea manifestării.

Legătura dintre Bihor și Apșa este una tradițională și se întemeiază pe faptul că mănăstirea de la Voivozi era chilie a mănăstirii de la Peri, de pe malul drept al Tisei și pe faptul că dr. Mihai Marina, fost consul general al Regatului României la Oradea, era originar tot din Apșa. De altfel, cel mai emoționat moment în cadrul evenimentului a fost acela în care președintele Asociației Morărița i-a oferit episcopului ortodox, din partea grupului, o căniță umplută cu pământ provenit de la vechea mănăstire Peri. Emoționante au fost și pricesnele interpretate de doamna profesoară Maria Matei, cu ocazia evenimentului.

În final, a avut loc o depunere omagială de flori, în amintirea fiului satului Apşa de Jos, de către copiii și profesorii din grupul „Maramureşul istoric“, precum și de către toți invitaţii prezenţi.

 

În perioada 1941-1944, cât a fost diplomat la Consulatul Român din Oradea, Mihai Marina a desfăşurat o activitate neobosită pentru apărarea şi ajutorarea populaţiei româneşti din teritoriul ocupat, bucurându-se de stima şi respectul tuturor celor care l-au cunoscut. De asemenea, a intervenit la autorităţile maghiare pentru îmbunătăţirea condiţiilor din ghetourile în care era internată populaţia evreiască. Acţiunile umanitare ale dr. Mihai Marina pentru ajutorarea şi salvarea evreilor transilvăneni s-au bucurat ulterior de recunoaşterea fruntaşilor comunităţilor evreieşti din ţară şi străinătate, fiind consemnate într-o serie de lucrări consacrate ocupaţiei horthyste a nordului Transilvaniei şi Holocaustului.