Un important moment aniversar şi anume  225 de ani de la deschiderea Seminarului Greco-Catolic din Oradea în anul 1792, respectiv 240 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Române Unite de Oradea în anul 1777, a prilejuit, vineri seara, inaugurarea expoziției „Episcopia Greco-Catolică de Oradea – File de Istorie”.

Zeci de credincioși, dar și numeroși oameni de cultură și iubitori ai istoriei locale au răspuns, la finalul săptămânii trecute, invitației Muzeului Cetății și Orașului Oradea de a participa la inaugurarea unei noi expoziții amenajate în cadrul Secției Muzeului Multiconfesional Orădean. Totodată, în cadrul acestui eveniment a avut loc și lansarea cărții „În slujba neamului”, autor dr. Silviu Sana (foto). Despre acest volum omagial a vorbit celor prezenți tânărul istoric Tiberiu Ciorba.

„Iată-ne ajunși la 240 de ani de la nașterea episcopiei greco-catolice, prilej cu care dr. Silviu Sana ne oferă un mic omagiu prin munca sa. Cartea de față ilustrează istoria Bisericii Greco-catolice din Oradea, punând accent pe evenimentele cele mai semnificative. Am putea spune că este o extensie a acestei expoziții care se inaugurează în această seară. Titlul este foarte sugestiv deoarece exprimă legătura dintre activitatea Episcopiei Greco-Catolice și poporul român. Fiind o ediție bilingvă, această carte deschide un orizont cultural mult mai larg”, a subliniat Tiberiu Ciorba. Autorul cărții, dr. Silviu Sana realizează prin acest volum o incursiune în istoria creştinismului românesc, încercând să aducă ca argumente existenţa în partea de vest a României a unei vieţi religioase active din cele mai vechi timpuri.  Principalele teme prezentate în carte sunt legate de înfiinţarea Episcopiei de Oradea (1777), şcolile de la Oradea şi Beiuş, episcopii uniţi ai Oradiei, organizarea şi disciplina ecleziastică a Eparhiei, asociaţiile literare şi religioase ale laicilor, literatura greco-catolică din Episcopia de Oradea şi prigoana comunistă asupra Bisericii Greco-Catolice. Din documentarea acestui volum s-a născut și expoziția care s-a inaugurat în cadrul Muzeului Cetății și Orașului Oradea, Corpul B, etaj II, intitulată  „Episcopia Greco-Catolică de Oradea – File de Istorie”.

„Proiectul dedicat istoriei Episcopiei Greco-Catolice de Oradea a fost inițiat acum doi sau trei ani prin intermediul dlui dr. Dumitru Sim. Atunci PS Virgil m-a rugat să întocmesc o scurtă istorie a Bisericii care să poată fi prezentată publicului larg. M-am apucat de treabă și am «defrișat» cărți, reviste și documente din arhive și biblioteci. A fost o muncă de cercetare nu tocmai ușoară, pentru că lectura textelor cerea o analiză atentă și apoi o sintetizare a informațiilor. Pasul următor a fost realizarea panourilor, care, de asemenea, a cumulat multe ore de lucru pentru a ieși ceva bun, dar mai ales pentru ca vizitatorii să se îmbogățească spiritual și cultural. Prima sală este dedicată instituției bisericești și cuprinde panouri informative din perioada creștinismului primar până în perioada comunistă. A doua sala este dedicată Școlii Ardeleme și cuprinde panouri informative dedicate reprezentanților Școlii Ardelene, școlilor de la Oradea și Beiuș, plus alte două panouri privind identitatea și rolul Bisericii Române Unite. Vitrinele adăpostesc obiecte originale, cărți vechi și manuscrise din colecția Episcopiei și anume: veșmintele arhierești și cârja vrednicului Episcop V.T. Frențiu, mitra vrednicului Episcop Demetriu Radu, Biblia de la Blaj (ediția veche din 1795 și cea nouă din anul 2000), două antimise din secolele XIX și XX, vase liturgice de secol XIX și XX, un manuscris de secol XVIII al Capitlului, trei volume de carte veche românească, un tratat de drept canonic şi câteva circulare episcopale”, a declarat dr. Silviu Sana, mentorul expoziției.

Prezent la inaugurarea expoziției, Preasfinţia Sa Virgil Bercea, Episcopul Greco-Catolic de Oradea, sub patronajul căruia s-a realizat financiar această expoziție a declarat: „Este un lucru foarte frumos pentru Biserica noastră, dar nu este un lucru extraordinar pentru oraşul nostru, pentru că în acest ambient al Cetăţii Oradea, toate cultele vor avea expoziţii permanente: romano-catolicii, reformaţii au deschis deja, noi am inaugurat azi şi aşteptăm ca şi ortodocşii să deschidă cât de curând. Şi, atunci, acest spaţiu va deveni unul care ne permite să vedem convieţuirea şi bunele raporturi care s-au stabilit, întotdeauna, între culte aici, la noi, la Oradea. Expoziţia are o valoare extraordinar de puternică, educativă, pentru că ne aduce aminte de istorie şi de ceea ce am fost, ca să ştim cine suntem şi încotro trebuie să mergem”. Totodată, alături de PSS Virgil Bercea a fost prezent și Preasfinţia Sa László Böcskei, episcopul romano-catolic de Oradea, dar și membrii Reuniunii Mariane Eparhiale, prezente în aceste zile la Oradea pentru Exerciţiile Spirituale. Evenimentul s-a bucurat și de un moment muzical susținut de către Corul Seminarului Greco-Catolic din Oradea.

Dr. Cristina Liana PUȘCAȘ