Festivitate de premiere la Inspectoratul Școlar - Elevii de nota 10
Patru luni, atât i-a trebuit Guvernului să se țină de o promisiunea făcută înainte de examenele naționale, aceea de a premia substanțial elevii care au reușit să ia evaluarea națională și bacalaureatul cu nota 10. Din Bihor, au fost premiați, cu diplome și bani, 6 elevi.
Inspectoratul Școlar Județean Bihor (IȘJ) a premiat ieri, la ora 14.30, elevii care au reușit să ia nota 10 la examenele naționale. Au fost premiați 4 elevi care au luat nota 10 la evaluare națională și 2 elevi care au luat nota 10 la bacalaureat.
„Când ne referim la performanță, definiția spune că este vorba despre rezultate deosebite obținute într-un anumit domeniu. În învățământ sunt foarte multe performanțe. Și cel care progresează de la nota 9 la 10 este tot un elev performant. Pentru voi, cei care ați luat aceste note, performanța ar fi să reușiți să rămâneți elevi de nota zece în anii care vor urma. Felicitări, ne-ați făcut pe toți mândri”, a spus șeful IȘJ Bihor, Horea Abrudan, care i-a felicitat apoi pe profesorii și părinții care au fost alături de elevi.
Pentru rezultatele obținute la Evaluarea Națională au primit câte o diplomă și un plic cu 2.000 de lei: Maria Jaqueline Blaga, de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea, Andreea Alissa Borz, de la Școala Gimnazială „Oltea Doamna” Oradea, Maria Teodora Buda, de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” Oradea, și Alexia-Rafaela Isdrailă, de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea.
Pentru rezultatele obținute la Bacalaureat au primit câte o diplomă și un plic cu 5.000 de lei: Patricia Denisa Sotiuț, de la Colegiul Național „Onisifor Ghibu” din Oradea, și Liana Bianca Furtos, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.