În această săptămână, la Oradea, va fi marcată Ziua Mondială Art Nouveau. Manifestările se vor desfăşura pe durata a două zile - 9 şi 10 iunie, şi vor consta în tururi ghidate la clădiri emblematice din Oradea, precum şi o expoziție fotografică, concerte de muzică clasică și proiecții de lumini în Piaţa Unirii.

Viceprimarul Mircea Mălan a anunţat că evenimentele programate în cadrul Zilei Mondiale Art Nouveau sunt finanţate prin Programul de Cooperare Transnațională Dunărea. Mai exact, municipalitatea orădeană, alături de 12 entităţi din opt ţări (Ungaria, Slovenia, Austria, România, Croaţia, Bulgaria, Serbia şi Belgia) au câştigat un proiect în valoare de 1,6 milioane euro, din care Oradiei îi revin 320.000 euro pentru manifestări.

Durata de implementare a proiectului este 1 ianuarie 2017 – 30 iunie 2019.

În ceea ce priveşte activităţile din cadrul Zilei Mondiale Art Nouveau, Mircea Mălan a menţionat că atât în 9, cât și în 10 iunie, de la ora 16.00, se vor organiza tururi ghidate în interioarele palatelor Art Nouveau, cu punct de plecare din fața Palatului Episcopal Greco-Catolic din Piața Unirii nr. 3. Elementul de noutate al acestor tururi îl reprezintă oportunitatea de a vizita interiorul unor clădiri emblematice, care nu sunt deschise publicului în mod obișnuit (Palatul Episcopal Greco-Catolic, interiorul Palatului Vulturul Negru, Palatul Moskovits din strada Republicii etc). Cu ajutorul ghizilor, participanții vor avea ocazia să afle informații inedite legate de istoricul acestora, dar și să obțină detalii referitoare la stilul Art Nouveau. Tururile vor fi ghidate de specialiști în domeniu şi se vor organiza câte trei pe zi (două în limba română și unul în limba maghiară). Cei care doresc să se înscrie la tururile ghidate o pot face pe pagina de facebook „Oradea Heritage”, dar se pot înscrie și pe loc, în Piaţa Unirii, înainte de pornire.

În ambele zile, în Piața Unirii, cu începere de la ora 21.00, va fi organizat un concert de muzică clasică susținut de ansamblul de suflători al Filarmonicii din Oradea. Totodată, atât sâmbătă, cât şi duminică, de la ora 22.00, orădenii și turiștii aflați în Piaţa Unirii sunt invitați să participe la un spectacol de sunet și lumină, o proiecție de tip „architectural mapping”, executată pe clădirea Palatului Vulturul Negru, care va avea un conținut menit să trezească interesul și atenția publicului asupra elementelor decorative specifice stilului Art Nouveau. „În cadrul spectacolului de proiecție cu lumini vor avea ocazia să vadă imagini dedicate simbolului cocoșului, al stupului de albine, inițialele proprietarilor Complexului Vulturul Negru:  Kurländer Ede şi Adorján Emil, personalităţi marcante ale oraşului la acea vreme, precum și decorațiunile de interior din sala de cinema, balustrade și elemente de feronerie. Spectacolul va avea o durată de 5 minute și se va relua din 10 în 10 minute între ora 22.00 și 23.00”, a menţionat Angela Lupșea, directorul executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor.

Pe de altă parte, sâmbătă, 9 iunie, de la ora 20.00, în Piața Unirii, lângă statuia lui Mihai Viteazul, va avea loc vernisajul expoziţiei „Valurile Art Nouveau”, care cuprinde fotografii ale operelor celor mai recunoscuți arhitecți care au adoptat stilul Art Nouveau la cumpăna secolelor XIX-XX. Expoziția va fi organizată în toate orașele partenere și are un conținut identic. Consultantul Sebastian Boniș a precizat că, în România, fotografiile vor fi expuse doar la Oradea şi Constanţa. Intrarea și participarea la toate aceste manifestări este gratuită.