Mii de orădeni l-au ovaţionat pe José Carreras - „Amigos para siempre”
Prieteni pe viaţă, aşa s-ar traduce, în limba română, titlul ultimei melodii pe care José Carreras şi Laura Bretan au interpretat-o, după îndelungile ovaţii, care cereau biss, din partea publicului orădean.
Şi dacă organizatorii estimau un număr de 2500 de orădeni la, poate, cel mai important concert pe care Oradea a avut onoarea să-l găzduiască, numărul celor prezenţi a fost mult mai mare. Mii de oameni s-au înghesuit în Piaţa Unirii, la terasele de lângă scena mobilă, la ferestrele şi balcoanele clădirilor din jurul pieţei, sperând să vadă, să simtă o frântură din magia unui recital excepţional, suţinut de tenorul-legendă.
Şi pentru că Oradea nu doar găzduieşte, ci şi completează, prin propriile-i forţe cultura, arta şi valoarea, concertul lui José Carreras a fost acompaniat de instrumentiştii Filarmonicii de Stat Oradea. Semn ca artiştii orădeni sunt cu adevărat profesionişti, la finalul spectacolului atât tenorul, cât şi dirijorul David Gimenez l-au felicitat pe concertmaestrul Nagy Kálmán pentru prestaţia excepţională a orchestrei.
De altfel, orchestra orădeană a fost cea care a deschis concertul cu L’Arlesienne Suite No. 2: Farandole, Georges Bizet, şi a completat spectacolul cu alte două compoziţii interpretate: Valsul nr. 2 de Dmitri Şostakovici şi „La Boda de Luis Alonso” de Gerónimo Giménez.
Printre melodiile pe care José Carreras le-a ales pentru a bucura sufletele orădenilor au fost: „The Impossible Dream”, din musicalul The Man of La Mancha, de Mitch Leigh, Pecche?” de Gaetano Errico Pennino, „Serenata Sincera” de Alessandro Derevitsky, sau „Passione” de Nicola Valente.
Aplauzele insistente ale spectatorilor care-i chemau din nou şi din nou pe scenă i-au convins pe José Carreras şi pe soprana Laura Bretan să ofere un bis de neuitat, cu fragmente din opereta Valurile Dunării, sau Granada, o melodie întâmpinată cu aplauze entuziaste de spectatori. Concertul s-a încheiat cu „Amigos para siempre” lăsând să se aştearnă, o dată cu liniştea nopţii, un sentiment puternic, ca o prietenie nesfârşită, între artişti şi spectatori.
Sunt de acord cu doamna de mai sus, am fost si eu la concert si la ultima piesa cand publicul nici nu a stiut ca e ultima piesa a fist cu totul stanjenitor ca aplauzele de abia s-au manifestat. Intradevar darea de mana e prezenta la toate concertele.
Cronica acestui concert contine niste erori grave referitoare la: 1. Strangerea de mana de catre dirijor cu concert maestrul este un gest obisnuit care e firesc si se practica peste tot si nu tine deloc de prestatia orchestrei buna sau rea; inca mai mult prestatia orchestrei nu sa ridicat la nivelul cerut. 2. "opereta valurile dunarii" nu exista si nici nu s-a cantat nimic asemenator in concert. Exista valsuri dar nici acestea nu s-au cantat. Critica unui concert ar trebui sa fie realizata de catre un cunoscator competent si sa nu contina opini personale nefondate care pot manipula publicul.