Şedinţa Consiliului Local de ieri a debutat cu un moment festiv dedicat împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, la care au participat personalităţi orădene, consilieri locali, reprezentanţi ai Primăriei, dar şi invitaţi speciali din Republica Moldova.

 

Împlinirea a 100 de ani de când Sfatul Ţării din Basarabia a votat în favoarea Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti cu România a fost marcată ieri la Oradea printr-un moment festiv care a precedat şedinţa ordinară a Consiliului Local. La eveniment au participat primarul Ilie Bolojan, viceprimarii Mircea Malan și Florin Birta, secretarul municipiului, Ionel Vila, prefectul Ioan Mihaiu, Episcopul ortodox al Oradiei, Sofronie Drincec, rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, consilierii locali, directori din cadrul primăriei Oradea şi ai societăţilor din subordinea municipalităţii, istorici, cadre universitare, reprezentanţi ai cultelor, şefi ai unor servicii deconcentrate, personalităţi locale şi studenţi basarabeni. De asemenea, au fost prezenţi prof. univ. dr. Ion Eremia, decanul Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii de Stat din Republica Moldova şi o delegaţie din comuna Băcioi. Această comună de 12.000 de locuitori situată în suburbia capitalei Chișinău, s-a înfrățit cu orașul Aleșd, iar în aceste zile va semna o declarație simbolică de reunire a Basarabiei cu România. Toţi oaspeţii şi participanţii la momentul festiv au primit câte un calendar de perete editat de Primăria Oradea şi câte un fular tricolor tricotat.

Festivitatea a debutat cu intonarea Imnului Naţional al României, după care episcopul Sofronie a rostit rugăciunea „Tatăl nostru”. Despre evenimentele care au dus la Unirea Basarabiei cu România, contextul istoric şi basarabenii care au contribuit hotărâtor la realizarea unirii a vorbit primarul Ilie Bolojan. „Unirea Basarabiei cu România a fost o primă etapă desfăşurată de-a lungul anului 1918 pentru realizarea României Mari. Etapele doi şi trei fiind unirea Bucovinei şi apoi a Transilvaniei cu România. Unirea s-a făcut şi atunci profitând de o conjunctură externă favorabilă, având oameni capabili la conducerea armatei române, a Basarabiei şi a Regatului României”, a precizat edilul şef orădean. La final, el a anunţat că, în acest an, îşi propune ca Oradea să se înfrăţească cu o localitate din Republica Moldova „fapt ce ne va crea baza legală să alocăm nişte bugete pentru proiecte în acea localitate sau pentru Universitatea din Chişinău”. Pe de altă parte, primarul a anunţat că, în acest an, în Oradea vor fi atribuite denumiri de străzi „pentru acei patrioţi basarabeni în aşa fel încât memoria lor să fie respectată”.  

Profesorul universitar Ion Eremia a transmis un mesaj de la cadrele didactice şi studenţii Universităţii de Stat din Republica Moldova, în special de la cei ai Facultăţii de Istorie şi Filozofie care ieri au postat pe site-ul facultăţii o declaraţie prin care susţin reunirea Basarabiei cu România. „Am spus reunirea pentru că Unirea a fost făcută o dată, pe 27 martie 1918,  de cele mai nobile şi luminate minţi ale neamului românesc. Domnul primar au amintit aici că cei care au votat unirea au fost persecutaţi de puterea sovietică. Dar vă aduc la cunoştinţă şi că cei care au votat contra sau s-au abţinut tot au fost persecutaţi”, a menţionat, în discursul său, decanul Facultăţii de Istorie şi Filosofie din Chişinău. El a adăugat că se află la Oradea alături de o delegaţie a Universităţii de Stat din Republica Moldova „pentru a revigora memoria celui mai important eveniment din istoria noastră a secolului a XX-lea, Marea Unire. Pentru a spune şi prietenilor şi neprietenilor noştri despre rezervele inepuizabile ale iubirii noastre faţă de tot ce este românesc”. Ion Eremia a precizat că legăturile cu Oradea au fost stabilite în urmă cu 12 ani, între timp, oraşul de pe Crişul repede devenind „poate cel mai apropiat inimilor noastre”. „Aici am întâlnit savanţi notorii, dar şi oameni minunaţi, care întotdeauna sunt gata să ne vină în ajutorul pe care îl solicităm de la ei. De aceea, nu este întâmplător faptul că astăzi ne aflăm la Oradea. Apreciez prezența noastră la Oradea ca un pas important spre viitor”, a afirmat Ion Eremia, care consideră că festivitatea organizată ieri în Sala Mare a Primăriei Oradea demonstrează că „ideea unirii este vie în inimile fiecăruia dintre noi”.