O acţiune dureroasă
Văzând şi ascultând plânsetele familiilor celor trei români închişi în temniţele comuniste de la Tiraspol din republica fantomă "nistriană", Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco, Tudor Petrov Popa, rămaşi acolo după eliberarea domnului deputat Ilie Ilaşcu, şi având în vedere intervenţiile deputaţilor europeni, români, ce fac parte din Parlamentul Europei, ne alăturăm şi noi, cetăţenii din România, intervenţiei lor şi într-un singur glas rugăm Parlamentul European şi O.S.C.E. de a interveni pentru eliberarea grabnică a lor.
Avem încredere în instituţiile occidentale că vor asculta rugămintea noastră. De altfel, este de mirare cum, acum, în secolul XXI, se mai întâmplă în Europa astfel de fapte oribile, în ceea ce priveşte drepturile omului. Nu putem să pricepem cum lumea civilizată mai tolerează astfel de fapte practicate în "Republica Nistriană", care nu este recunoscută nici de ONU şi nici de O.S.C.E. Oare nu se ştie că aceşti trei români din Republica Moldova (ca dl deputat european Ilie Ilaşcu) au fost condamnaţi nevinovaţi, într-un proces de înscenare ordinară, de către clica smirnovistă de la Tiraspol, sub oblăduirea şi îndemnul Moscovei, care are interese meschine (ca întotdeauna) de a nu scăpa din cleşte Basarabia noastră dragă.
Rugăm şi conducerea României să se implice mai mult în eliberarea acestor trei români. Asta o cere întreaga naţiune română, credem noi!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.