Sublocotenentul post-mortem Fogoraşi Iosif Silviu, căzut la datorie, în timpul executării unei misiuni în Afganistan, va fi înmormântat, astăzi, cu onoruri militare. Trupul său neînsufleţit a fost adus aseară, la Oradea, cu o aeronavă militară, sicriul fiind transportat la capela garnizoanei după oficierea unei slujbe religioase. La ceremonia funerară care va fi oficiată, astăzi, de la ora12.30, la Aleşd, alături de familia îndoliată vor participa reprezentanţi ai conducerii Ministerului Apărării Naţionale, ai Statului Major General şi categoriilor de forţe ale armatei, colegi şi prieteni.