Dintre marile oraşe din vestul ţării, Oradea a trecut relativ paşnic prin schimbările din decembrie 1989. Faţă de evenimentele dramatice petrecute la Timişoara sau Arad, schimbarea de regim în Oradea poate fi cel mai lesne asemuită cu "revoluţiile de catifea" din ţările comuniste central europene. Factorii care au determinat acest scenariu sunt diverşi, la fel ca şi actorii care au interpretat partitura revoluţionară în Oradea. De la schimbarea din decembrie 1989 au trecut 20 de ani, exact răstimpul în care se numără generaţiile şi se deapănă amintirile pentru ca evenimentele de atunci să nu fie uitate. Cum nu trebuie daţi uitării nici cei care au fost direct implicaţi în evenimente şi nici cei care au profitat de beneficiile statutului de revoluţionar fără a avea nici un merit.

Primele adieri revoluţionare sosesc din Banat cu acceleratul Timişoara-Iaşi, plin de studenţi care soseau acasă în vacanţa de iarnă şi cunoşteau exact ce se întâmpla la Timişoara. Nu trebuie ignorat însă nici faptul că principala sursă de informaţii a majorităţii populaţiei erau, totuşi, Radio Europa Liberă şi posturile maghiare de radio-tv care relatau întâmplările din România. Publicul orădean era, deci, informat. De aici s-a inspirat probabil şi tipograful Kovacs Lucian, care a început, pe cont propriu, să producă şi să distribuie clandestin prin oraş manifeste antiregim inscripţionate "Jos, Ceauşescu!", "Jos, dictatorul!". Lipite pe ziduri şi pe pancartele cu lozinci comuniste de prin oraş, manifestele au circulat în 19-22 decembrie, perioadă care coincide şi cu mai multe arestări operate de Miliţie şi Securitate. Ulterior, toţi arestaţii au fost eliberaţi, fără a avea de suferit. Chiar dacă gestul tipografului orădean, decedat între timp, este amintit azi doar în treacăt, importanţa lui este evidentă, într-un oraş în care locuitorii au ieşit masiv în stradă abia pe 22 decembrie.
Veştile despre Timişoara care devenise oraş liber de comunism şi întâmplările petrecute în Bucureşti după spargerea mitingului din Piaţa Republicii i-au mobilizat pe orădeni care au început să se adune în piaţa din faţa Primăriei. În jurul orei 10.30 - 11.00 s-au adunat în jur de 200 de orădeni, printre oamenii de bună credinţă fiind însă şi destui indivizi dubioşi, beţivi şi ţigani puşi pe furat. De frică, toţi funcţionarii din instituţie au fugit, doar primarul şi câţiva apropiaţi mai rămânând în clădire.
"În dimineaţa de 22 plecasem de la lucru până acasă la mama mea, care locuia pe strada Breiner Bela (actuala Ady Endre) şi am văzut că lumea era agitată. M-am dus glonţ la Primărie şi am văzut doi ţigănei scoţând un covor pe geam. I-am luat de urechi, după care l-au pus la loc. Alţi indivizi dubioşi începuseră să fure, doi cărau un acvariu alţii un televizor color. Şi pe ăia i-am altoit bine, după care hoţii s-au roit de acolo. Apoi am închis uşile", povesteşte Dan Vâlceanu, preşedintele Asociaţiei Luptătorilor pentru Victoria Revoluţiei Române Bihor.
Mircea Bradu relatează la rândul său că a văzut grupuri de persoane suspecte care au intrat în Primărie. Îngrijorat de posibilitatea pierderii vreunui document, a intrat şi el în clădire pentru a salva ce se poate. Grupul de civili a reuşit să stopeze furturile, punând ordine în Primărie.
Precipitarea evenimentelor la Bucureşti, culminând cu fuga Ceauşeştilor, eveniment anunţat la televiziunea publică şi pe postul de radio, a scos zeci de mii de orădeni în stradă. Pe geamurile instituţiei au început să fie aruncate tablourile şi cărţile ceauşiste, precum şi steagurile adunate pentru un miting muncitoresc. Astfel se explică apariţia în piaţă a unui număr mare de drapele, cu stema decupată de populaţie după modelul cunoscut deja. Recunoscut de câţiva tineri, Mircea Bradu, pe atunci directorul Teatrului de Stat Oradea, a fost împins în faţă să vorbească mulţimii adunate. Printre cei care erau atunci în clădire erau Daniel Vulcu (actor), Radu Davidescu (profesor), Dan Vâlceanu (şef de sector la IJTL, actualul OTL) Constantin Bozântan (profesor), Toderaş Teodor (sudor), Pavel Negruţ (pastor), Bar Florian (muncitor), Manicea Gheorghe (aviator), Stanik Istvan (ziarist) care au constituit nucleul de organizare al "Comitetului civic". Acesta s-a lărgit pe parcursul zilei, numeroase personalităţi locale "aderând" la organismul revoluţionar. Acest fapt a determinat redefinirea organismul sub numele de "Comitetul cetăţenesc din Bihor", care a preluat până spre seară controlul în Oradea şi restul judeţului. Trebuie menţionat că primarul comunist Gheorghe Groza a renunţat la prerogativele sale, dar a continuat să-i ajute pe revoluţionari în gospodărirea oraşului. "Chiar dacă Ceauşescu cade, oraşul trebuie să funcţioneze", a spus el celor din Comitet.

Cu numai o zi înainte, pe 21 decembrie, avusese loc în Bucureşti "Marea Adunare Populară", celebrul miting de la care au izbucnit revoltele şi în Bucureşti. După o noapte de foc, în dimineaţa zilei de 22 decembrie câteva sute de mii de bucureşteni se adună în Piaţa Republicii, în faţa Comitetului Central pe care îl iau cu asalt. În timp ce populaţia intră în clădire şi o devastează, cuplul dictatorial fuge cu un elicopter. Noaptea care urmează şi zilele următoare sunt sângeroase în Capitală şi alte oraşe mari. Oradea face excepţie: deşi evenimentele se derulează mai calm, oraşul stă pe un butoi de pulbere. (Va urma)