Ziua Oradiei a fost sărbătorită joi, 12 octombrie, printr-o serie de manifestări festive, care au inclus premierea elevilor cu rezultate excepţionale, alocuţiuni, depuneri de coroane, un concert de muzică militară şi un spectacol folcloric.

Începând cu 1992, Oradea sărbătoreşte în fiecare an, la 12 octombrie, Ziua Oraşului, dată care marchează două evenimente majore din istoria sa: 12 octombrie 1918, când a fost semnată, în casa avocatului Aurel Lazăr, Declarația de la Oradea, prin care românii ardeleni își afirmau autodeterminarea și care a stat la baza înfăptuirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918; respectiv 12 octombrie 1944, ziua în care Oradea a fost eliberată de sub regimul horthyst de către armata română.

Programul manifestărilor a debutat la ora 11.00, în Sala „Traian Moşoiu” a Primăriei Oradea, cu premierea elevilor cu rezultate excepționale la învățătură. A urmat ședința festivă a Consiliului Local Oradea, la care au participat primarul Florin Birta, viceprimarii Marcel Dragoș și Antonia Nica, prefectul Dumitru Ţiplea, episcopul ortodox al Oradiei, Sofronie Drincec, episcopul greco-catolic Virgil Bercea, consilierii locali, istorici, precum și alți invitați.

„Nu putem despărți Ziua orașului nostru de contextul istoric mai larg, ce readuce în prim plan valorile autentice la care ne raportăm, ca societate. Actul de la 1918 nu era posibil fără un ingredient esențial: educația. Înșiruirea de evenimente fericite pentru neamul românesc, din 1918-1919, nu era posibilă fără educație. Școala Ardeleană a creat generații luminate și lideri capabili să schimbe destinele acestui neam. Permiteți-mi să afirm că Oradea este azi într-un moment fericit al istoriei ei. Suntem într-o perioadă în care punem accentul pe dezvoltare, convinși fiind că doar așa putem asigura un viitor mai bun generațiilor următoare”, a menţionat, în alocuţiunea sa, primarul Florin Birta.

Istoricul invitat al administraţiei locale a fost profesorul universitar Radu Românaşu, care, în alocuţiunea sa, s-a axat pe evenimentele din 12 octombrie 1918 şi importanţa istorică a Decretului de la Oradea.

După şedinţa festivă, tot în Sala „Traian Moşoiu” a Primăriei Oradea, a fost vernisată expoziția „Centenarul Constituției României Mari 1923 - 2023”, în cadrul căreia a fost prezentat un exemplar original al Constituţiei de la 1923, din colecţia Muzeului Național Cotroceni. Exemplarul are tipărit pe prima pagină semnăturile membrilor guvernului liberal condus de Ion I. C. Brătianu, în calitate de preşedinte al Consiliului de Miniştri, alături de semnăturile preşedinţilor Adunării Deputaţilor şi Senatului şi cele ale raportorilor celor două Corpuri Legiuitoare.

Expoziția va putea fi vizitată până pe data de 25 octombrie.

Programul manifestărilor a continuat cu un ceremonial militar-religios în Piaţa Unirii, la statuia Regelui Ferdinand I, care a cuprins un Te Deum oficiat de episcopul Sofronie Drincec şi un sobor de preoţi, urmat de alocuţiuni rostite de primarul Florin Birta și de directorul Muzeului Țării Crișurilor, istoricul Gabriel Moisa. Mai apoi, au fost depuse coroane și jerbe de flori la statuia Regelui Ferdinand. Manifestările au continuat cu activități similare și la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” și la statuia acestuia de pe strada care-i poartă numele.

Programul zilei s-a încheiat în Piața Unirii, cu concertul susținut de Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina” din Cluj-Napoca, condusă de către cpt. Daniel Florin Munteanu, și cu spectacolul „Cântec, joc și vouă bună”, oferit de Ansamblul Folcloric Bihorul, coordonat de Ioan Silaghi.