În perioada 30 octombrie - 5 noiembrie, în judeţul Bihor, se desfăşoară programul naţional de formare continuă a inspectorilor de matematică. Evenimentul este organizat de Direcţia generală de învăţământ preuniversitar şi Direcţia de monitorizare şi inspecţie şcolară din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Potrivit informaţiilor primite de la prof. Daniel Negrean, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, evenimentul se desfăşoară în Băile Felix, la activitate fiind prezenţi inspectori de specialitate din 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti. "În cadrul programului inspectorii de specialitate vor fi formaţi de către formatori din cadrul ministerului educaţiei pe următoarele teme: inspecţia şcolară, inspecţia de specialitate, instrumente de evaluare, documente finale, valorificarea inspecţiei şcolare în proiectare, managementul clasei, evaluarea unei lecţii - activitate practică, rezolvarea de conflicte etc.", ne-a declarat Daniel Negrean. În urma acestei activităţi de formare, inspectorii de specialitate vor desfăşura la rândul lor activităţi de formare a profesorilor de matematică.