Economistul Ioan Degău a fost premiat ieri, chiar de ziua lui, la împlinirea celor 83 de ani, de către Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, pentru contribuția și susținerea financiară a unor lucrări valoroase privind istoria Transilvaniei.

Placheta din partea directorului Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca al Academiei Române, Ioan Bolovan, i-a fost înmânată de Vasile Todica, cercetător științific la Muzeul Țării Crișurilor: „Se acordă domnului ec. Ioan Degău pentru inițierea și coordonarea unor generoase proiecte editoriale, pentru susținerea financiară și contribuția la apariția unor valoroase lucrări privind Istoria Transilvaniei, mai cu seamă a istoriei, etnografiei și folclorului Țării Beiușului. În anul Centenarului, Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca onorează personalitățile care promovează prin activitatea și faptele lor aceleași valori care au jalonat și destinul Institutului în acest prim secol din existența sa”.

Despre ultimele lucrări a vorbit fostul jurnalist și profesor universitar Ioan Laza: „Cărțile „Începuturile administrației românești în Beiuș” și „Primul deceniu de administrație românească în Beiuș (1921-1929)” fac parte dintr-un proiect mai amplu, care tratează administrația Română la Beiuș. Cu aceste două noi apariții este acoperită practic perioada 1918-1940, lucrări unice în felul lor care pot servi ca model pentru toate administrațiile din județ și din țară. Mai mult, este în fază avansată un alt proiect editorial, o lucrare de tip dicționar, „Oameni de seamă din Țara Beiușului”. În total, sunt 4 cărți care abordează problema administrației Românești din Beiuș, semnate împreună cu Cristian Apati de la Serviciul Județean Bihor al Arhivelor Naționale. Meritul nu este doar cel scriitoricesc, ci și faptul că a antrenat o echipă mare de cercetători și a asigurat suportul financiar al acestor lucrări”.

În total, Ioan Degău a scris 45 de cărți, dintre care 13 ca unic autor și 32 în colaborare cu mai mulți cecetători.    

„Din 2002, de când m-am pensionat, conduc Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP Oradea. Încă de când conduceam filiala din Beiuș a Băncii Naționale am decis că trebuie scris despre istoria acestei filiale. Am scris trei volume. Apoi am scris cartea „O bancă și bancherii ei”. M-am concentrat apoi pe lumea satului în care m-am născut, pe istoria lui. Așa am început lucrul la cele 5 volume „Monografia Beiușului”, a spus Ioan Degău.

Evenimentul s-a desfășurat la sediul CREDITCOOP Oradea, într-un cadru restrâns, cu respectarea distanțării sociale și a tuturor normelor de igienă sanitară.