Slavă eroilor Patriei
În marea cronică a luptelor purtate de poporul român de-a lungul secolelor pentru apărarea independenţei şi a pământului strămoşesc pentru scuturarea oricărui jug străin, 25 octombrie 1944 reprezintă un moment distinct, încărcat de bogate şi adânci semnificaţii.
Eliberarea completă şi pentru totdeauna a teritoriului naţional de sub ocupaţia hitleristo-horthystă, anularea pe calea luptei armate a odiosului dictat fascist de la Viena au constituit evenimente de maximă importanţă pentru România şi armata sa. În lunile septembrie-octombrie 1944, armata noastră a declanşat lupte îndârjite pentru zdrobirea trupelor hitleristo-horthyste aflate în partea de nord-vest a Transilvaniei.
În luna octombrie 1944, s-a desfăşurat una dintre cele mai mari operaţiuni ofensive ale armatei române din războiul anti-hitlerist. România s-a alăturat imediat naţiunilor unite cu tot potenţialul său economic şi militar, dând naştere unei situaţii fără precedent în istoria celui de-al doilea război mondial.
Trecând prin faţa monumentelor, statuilor, mormintelor să ne oprim o clipă pentru a ne face semnul crucii, rugându-l pe Bunul Dumnezeu să-i ierte pe eroiii noştri şi să slăvească faptele lor de arme.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.