Ziua Mondială pentru Prevenirea Suicidului, 10 septembrie, a fost marcată în Penitenciarul Oradea printr-un seminar susţinut de medicul psihiatru rezident, dr. Andrada Chira. Activitatea a avut rolul de informare a deținuților.

 

Penitenciarul Oradea se preocupă, prin specialiștii săi, de asigurarea unor demersuri complexe, prin care climatul și starea emoțională a persoanelor din detenție să fie în constantă monitorizare și echilibru. Acest obiectiv poate fi îndeplinit atât de specialiștii sectorului de reintegrare socială, dar este întregit și prin colaborarea cu membri ai comunității civile, care sprijină intervențiile specializate derulate cu deținuții. Un exemplu de colaborare în problematica prevenirii suicidului în Penitenciarul Oradea este și campania „Speranță în penitenciar”. Proiectul a debutat încă din luna august, prin desfăşurarea unei activități de grup, de tip panel, la care au participat deținuți și psihologi din cadrul penitenciarului, preotul capelan ortodox și prof. univ. dr. Adrian Bumbu, medic primar psihiatru, în calitate de invitat. În cadrul întâlnirii, într-o manieră multidisciplinară, s-a abordat problematica generală a comportamentului suicidar în penitenciar, analiza factorilor de risc în geneza acestui comportament, precum și măsurile de prevenție care pot fi luate. În cadrul aceluiaşi proiect, ziua de 10 septembrie, ca Zi Mondială pentru Prevenirea Suicidului, a fost marcată prin prezența unui alt invitat, medic psihiatru rezident, dr. Chira Andrada, care a susținut un seminar de informare a deținuților, prin care aceștia au conștientizat necesitatea depistării timpurii la cei din jur, a simptomelor care pot constitui semnale de alarmă ale unui potențial suicid. Activitățile s-au derulat în manieră interactivă, specialiștii angrenând deținuții în dezbateri, urmând ca, ulterior, televiziunea cu circuit închis a unității să transmită înregistrări ale acestor sesiuni, cu scopul ca informația să ajungă la toți deținuții aflați în custodie.

Proiectul „Speranță în penitenciar” va continua în perioada imediat următoare, prin desfășurarea de sesiuni adresate personalului unității care desfășoară activități directe cu deținuții,  cu scopul de a le transmite informații de specialitate privind prevenția suicidului, esențiale în practica profesională.