Zeci de studenţi medicinişti din toată ţara se instruiesc la Padiş - Tabăra MASH 2016
Ajunsă la cea de-a XXI-a ediţie, Tabăra Medical Adventure School in Holiday (MASH) reuneşte anul acesta zeci de studenţi la medicină din toată ţara. Toţi se vor aduna în zona turistică Padiş, acolo unde, timp de o săptămână, vor avea posibilitatea să dobândească cunoştinţe în privinţa situaţiilor de urgenţă survenite în medii speciale. Temele cursurilor de anul acesta au fost reorientate şi către incidentele cu victime multiple, situaţii de urgenţă întâlnite mai frecvent în ultima perioadă.
În perioada 9 - 16 august 2016, în zona turistică Padiș, va avea loc tabăra MASH 2016 (Medical Adventure School in Holiday), organizată de către Asociaţia SARTISS, în parteneriat cu Serviciul Judeţean Salvamont Salvaspeo Bihor, SMURD Bihor, Universitatea din Oradea – Facultatea de Medicină şi Farmacie, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, Consiliul Naţional Român de Resuscitare. Ajunsă la cea de-a 21-a ediţie, tabăra MASH este destinată, potrivit organizatorilor, studenților Facultăților de Medicină, dar și tuturor celor care, pe lângă cunoștințele de bază dobândite în cadrul formelor de pregătire de bază, își doresc și alte cunoștințe sau descoperirea unor noi abilități legate de gestionarea situațiilor de urgență survenite în medii speciale. Organizatorii taberei au precizat că societatatea evoluează, generând forme noi de situații care pot duce la afectarea stării de sănătate a cetațenilor, ca atare și cei implicați în salvarea lor trebuie să evolueze. Creșterea interesului și orientarea tot mai frecvent către sporturi extreme practicate în medii deseori ostile, incidentele cu victime multiple survenite în condiții speciale și în mediii extrem de variate, au impus organziatorilor să orienteze temele cursurilor și activităților teoretice și către aceste situații. Serviciile de urgență sunt într-o permanentă căutare de resurse umane care să facă față acestor noi provocări. Prin acest gen de activități Asociația SARTISS își propune ca, împreună cu profesioniștii serviciilor de urgență din Bihor, să ofere unor tineri, viitori specialiști în situații de urgență, posibilitatea de a se expune unor situații de urgență speciale într-un mediu controlat, dar, totuși, dinamic, care să îi ajute să își descopere propriile resurse pe care apoi să le valorifice în funcție de domeniul care le va atrage atenția. “Societatea în ultimii ani a evoluat şi au evoluat şi riscurile. Ne îndreptăm spre alte tipuri de situaţii de urgenţă. Mă gândesc la accidentele cu victime multiple şi la noile riscuri legate de ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp în Europa. Studentul la medicină, viitorul profesionist, trebuie să acţioneze şi să ştie cum să îşi gestioneze resursele. Pe de altă parte, mediile pe care le alegem la MASH simulează intervenţiile pe care noi le avem zi de zi. Salvările de sub dărâmături de exemplu seamănă foarte mult cu cele din mediul speleal”, a precizat dr. Hadrian Borcea, preşedinte SARTISS şi coordonator SMURD Bihor. La rândul său, Lucian Nistor, directorul tehnic al Salvamont-Salvaspeo Bihor, a declarat că pe lângă partea de gestionare a situaţiilor de urgenţă cu victime multiple, participanţii la MASH vor fi puşi în situaţii limită. “Încercăm să îi aducem în situaţii limită, mă gândesc la rapel, tiroliană sau intervenţii în mediul speleal. Încercăm să îi facem să realizeze ce înseamnă o astfel de intervenţie. Aşa cum am mai spus şi la ediţiile anterioare, a practica medicina de asfalt este total diferit faţă de a practica medicina în zona montană”, a menţionat Lucian Nistor. Potrivit organizatorilor, în ultimii 16 ani, aproximativ o mie de tineri studenţi au fost instruiţi la Padiş. Dintre ei, aproximativ o sută au şi rămas în sistem şi lucrează în medicina de urgenţă sau în cadrul serviciilor Salvamont.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.