Ziua Drapelului
Vineri, 26 iunie, Ziua Drapelului va fi marcată la Oradea atât printr-o slujbă de sfinţire la Biserica cu Lună, care va începe la ora 9.30, cât şi printr-un ceremonial care se va desfăşura pe platoul din faţa Primăriei începând cu ora 10.00.
Potrivit programului anunţat de organizatori, Ziua Drapelului va fi marcată printr-o slujbă de sfinţire a drapelului României, ce va fi oficiată la Biserica cu Lună începând cu ora 9.30. După sfinţirea steagului, participanţii se vor deplasa în alai spre platoul din faţa Primăriei Oradea, unde, începând cu ora 10.00, se va desfăşura un ceremonial militar. În cadrul ceremonialului, alocuţiunile referitoare la sărbătorirea Zilei drapelului naţional vor fi rostite de către prof. univ. dr. Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, respectiv de către prefectul de Bihor, Claudiu Pop. Ceremonialul va continua cu primirea drapelului României şi legarea la catargul de arborare, binecuvântarea drapelului ce urmează să fie înălţat, sărutarea drapelului României de către oficialităţile prezente la ceremonie, intonarea imnului naţional al României şi înălţarea drapelului pe catarg. Muzica militară va interpreta piese instrumentale. Ceremonia militară va dura maximum 30 de minute.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.