Ziua Porţilor Deschise la Biblioteca Judeţeană - 105 ani de lectură publică
Vineri, 18 noiembrie, la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” s-au deschis porţile, odată cu aniversarea a 105 ani de la înfiinţare. Pe tot parcursul zilei orădenii au putut să admire expoziţii, să urmărească filme documentar, să participe la lansări de carte, iar copiii au avut parte de ateliere creative concepute special pentru ei.
Momentul central al zilei a fost deschiderea expoziţiei dedicată celor 105 ani de la înfiinţare, expoziţie organizată în holul principal de la parterul instituţiei şi care s-a bucurat de prezenţa unor oameni valoroşi ca prof univ. dr. Florin Ciobanu, prof. univ. dr. Ioan Simuţ, P.S. Sofronie, episcopul ortodox al Oradiei, P.S. Virgil Bercea, episcopul greco-catolic al Oradiei, şi Claudia Timofte, şefa Cancelariei Prefectului.
„Astăzi se împlinesc 105 ani de când Biblioteca Publică există în Oradea. Cinci ani peste un secol în care această instituţie a fost binecuvântată să contribuie la dorinţa omului de a fi informat, de a iubi, de a avea un suflu nou”, a spus Ligia Mirişan, directoarea Bibliotecii Judeţene, prezentând apoi invitaţii.
„Ne simţim bine când intrăm într-o librărie sau când păşim pragul unei biblioteci. Ne leagă pe toţi cartea şi cartea înseamnă mult în viaţa noastră. Ca oameni, suntem profund legaţi de cărţi”, a subliniat PS Sofronie. Episcopul a vorbit şi despre conexiunea pe care oamenii care au ales calea lui Dumnezeu o au cu cărţile, dând exemple de mânăstiri celebre în istorie, care adăposteau în bibliotecile lor comorile lumii.
În schimb, PS Virgil Bercea s-a adresat copiilor prezenţi la eveniment, elevii ai claselor III-a A şi a IV-a A, din cadrul Liceului Teologic Iuliu Maniu:
„Mă bucur că sunteţi astăzi aici. Biblioteca şi-a deschis porţile către voi, iar voi trebuie să vă deschideţi sufletul către bibliotecă şi carte”, a spus P. S. Bercea. „Aici întâlniţi oameni care lucrează în slujba cărţilor, care sunt îndrăgostiţi de cărţi. Şi acest lucru, să vă îndrăgostiţi de cărţi, ar fi bine să vi se întâmple şi vouă. Cărţile vă deschid perspectiva spre un nou univers”, a spus P.S. Bercea.
La ceas aniversar au îmbracat straie de sărbătoare şi filialele: Ioşia (concursuri de şah, caligrafie, desene pe asfalt), Dacia (club de poezie), Decebal (tinere talente) şi Felix. Toate filialele au acordat un premiu celui mai fidel cititor şi câştigătorilor „Lecturi de vacanţă”. De asemenea, la Filiala Medicină dr. Oana Pop va prezenta „Noţiuni introductive de nutriţie aplicată”.
Deci din 1911 cand Oradea facea parte din Imperiul austro-ungar.