Avionul cu civili prăbuşit, anchetă: - Doborât de Iran cu rachete
Oleksiy Danilov, secretarul Consiliului ucrainean pentru Apărare şi Securitate Naţionala, a declarat pentru BBC că anchetatorii din ţara sa au descoperit imediat dovezi concludente că avionul de pasageri Boeing a fost doborât de rachetele iraniene, una dintre ele explodând sub cabina piloţilor.
„Această fotografie arată partea în care avionul a fost lovit de prima rachetă. A lovit carlinga în zona inferioară. Considerăm că este o dovadă importantă, care explică în acelaşi timp de ce nu s-a auzit nimic din cabina piloţilor. Aceştia au murit instantaneu”, a declarat Oleksiy Danilov pentru BBC.
Acesta a adăugat că rămăşiţele avionului păstrează urme lăsate de rachete, indicând în fotografiile de pe telefonul său mobil găurile cauzate de şrapnel, precum şi părţi atribuite de investigatori ca aparţinând rachetelor iraniene. Anchetatorii ucraineni au avut dovezi imediate despre adevărata cauza a prăbuşirii, dar nu le-au putut face publice atunci.
În plus, Danilov a subliniat problema buldozerelor folosite de iranieni la locul prăbuşirii, care a îngreunat ancheta specialiştilor trimişi de Ucraina. A mai spus că investigaţia a scos la iveală imediat adevărul celor întâmplate, însă nu au putut face informaţiile publice atunci, întrucât aveau nevoie să menţină accesul echipei la faţa locului. „Iranul este o ţară dificilă şi ne-am temut că ne vor trimite specialiştii acasă.”
De ce şi-a recunoscut Iranul vina? După ce au refuzat iniţial să îşi asume responsabilitatea pentru incident, autorităţile de la Teheran au recunoscut că zborul PS-752 al Ukraine International Airlines a fost doborât de rachete antiaeriene, lansate de Iran. Danilov adăugat că Iranul nu a avut de ales în a-şi recunoaşte vina, dovezile fiind foarte clare şi deja cunoscute unui număr mare de persoane.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.