Suedia, depăşită de afluxul de migranţi, cere începând de luni să se prezinte un document de identitate la traversarea cu trenul sau autocarul a Podului Öresund, principala poartă de intrare a refugiaţilor în regat, relatează AFP în pagina electronică.

Trecute în responsabilitatea transportatorilor - care riscă amenzi usturătoare dacă nu se conformează - aceste controale sistematice au intrat în vigoare, începând de la miezul nopţii de duminică spre luni, în Gara daneză Kastrup şi pe aeroportul din Copenhaga, de unde pleacă trenuri care traversează Podul Öresund către Suedia. Au fost instalate aproximativ 30 de puncte de trecere. Toţi călătorii care doresc să ajungă în Suedia cu trenul sau autocarul este necesar să prezinte un document de identitate - paşaport, card naţional de identitate, permis de conducere, etc. Această măsură vizează, de asemenea, feriboturile care traversează Strâmtoarea Öresund. Suedia şi-a restabilit deja, pe 12 noiembrie, controalele la frontiere, concentrate asupra Podului Öresund şi feriboturilor care vin din porturi daneze şi germane la Marea Baltică. Însă aceste controale erau efectuate doar în anumite puncte pe trasee şi în mod aleatoriu. Migranţii care încearcă să se îmbarce fără documente de identitate sunt respinşi în mod automat - la fel ca cei aflaţi în tranzit către Norvegia sau Finlanda - în cazul în care refuză să depună o cerere de azil pe loc. Aceste dispoziţii - alături de o înăsprire în viitorul apropiat a condiţiilor de şedere - se aplică imediat, în contextul în care numărul nou-sosiţilor a scăzut puternic începând de la jumătatea lui noiembrie. Însă Biroul pentru Migraţii, care în prezent asigură cazare pentru unul la 100 de locuitori din ţară, s-a trezit depăşit de situaţie şi a cerut Guvernului să intervină. Controalele de identitate sistematice urmează să aibă un impact puternic asupra comunicaţiilor între Suedia şi Danemarca, în special pentru cele aproximativ 8.600 de persoane care fac zilnic naveta între Copenhaga şi Malmö, al treilea cel mai important oraş suedez. Trenurile vor fi mai puţin numeroase, iar întârzieri de zece până la 50 de minute sunt prevăzute faţă de mersul obişnuit. O barieră cu înălţimea de doi metri şi cu lungimea de câteva sute de metri a fost ridicată, de asemenea, în Gara Kastrup, cu scopul de a împiedica migranţii respinşi să se pecipite către trenuri care pleacă spre Suedia. "Este ca şi cum am construi un Zid al Berlinului", şi-a exprimat indignarea Michael Randropp, un purtător de cuvânt al unei asociaţii de utilizatori ai Podului Öresund, citat duminică de cotidianul suedez Dagens Nyheter.