China impune taxe asupra produselor din SUA - Războiul economic se încinge
China a declarat luni că va impune tarife vamale mai mari pentru o serie de bunuri provenite din Statele Unite, redeclanșând războiul comercial cu Washington, la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a avertizat în privința consecințelor unor potențiale răspunsuri.
Ministerul de Finanțe al Chinei a declarat că intenționează să stabilească tarife de import cuprinse între 5% și 25%, pentru 5.140 de produse din Statale Unite, în valoare de aproximativ 60 de miliarde de dolari, care vor intra în vigoare la 1 iunie. Anunțul a venit la mai puțin de două ore după ce Trump a avertizat Beijingul să nu se răzbune, după ce China a spus că „nu se va preda niciodată presiunii externe”. Casa Albă și Biroul Reprezentanților Comerțului din SUA nu au dat nicio declaraţie. Bursele globale au scăzut drastic luni, în condițiile în care speranțele unui acord comercial între cele două mari economii ale lumii au dispărut. Contractele futures din SUA au scăzut cu aproape 2%. Războiul comercial dintre SUA şi China a luat proporţii vineri, după ce Trump a adăugat majorări asupra tarifelor pentru bunurile chineze, în valoare de 200 miliarde dolari, spunând că China a refuzat angajamentele anterioare făcute pe parcursul lunilor de negocieri comerciale. Beijing a promis că va contracara ultimele tarife impuse de SUA. „În ceea ce privește detaliile, vă rugăm să continuați să fiţi atenți. Cum spune o expresie americană, aşteptaţi şi veţi vedea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Geng Shuang. Trump a avertizat China să nu intensifice litigiul comercial și i-a îndemnat pe liderii statului, inclusiv pe președintele Xi Jinping, să continue să facă eforturi pentru a ajunge la o înțelegere. „China nu ar trebui să se răzbune, doar ar înrăutăți lucrurile”, a spus Trump printr-o postare pe Twitter.
„Le transmit deschis președintelui Xi și tuturor prietenilor din China că țara va avea de suferit dacă nu se ajunge la o înțelegere, deoarece companiile vor fi forțate să părăsească China pentru alte țări”, a mai adăugat președintele SUA. Trump a cerut săptămâna trecută, de asemenea, Reprezentantului Comerțului SUA, Robert Lighthizer, să înceapă să impună tarife asupra tuturor importurilor rămase din China, o mișcare care ar afecta mărfurile în valoare de 300 de miliarde de dolari. Întrebat despre această amenințare, Geng a spus: „Am spus de mai multe ori că adăugarea de tarife nu va rezolva vreo problemă. Avem încrederea și capacitatea de a ne proteja drepturile legale și legitime”. Presa de stat a Chinei a reiterat faptul că ușa statului este mereu deschisă pentru discuții, dar a promis că va apăra interesele și demnitatea statului. Într-un comentariu, televiziunea de stat a declarat faptul că efectul tarifelor impuse de SUA asupra economiei chineze este „complet controlat”. „Nu e mare lucru. China este obligată să transforme criza într-o oportunitate și să o folosească pentru a-și testa abilitățile, pentru a face țara chiar mai puternică.”
Înaintea discuțiilor la nivel înalt de săptămâna trecută de la Washington, China a încercat să ștergă angajamentele formulate în cadrul unui acord, conform căruia legile chineze vor fi modificate pentru a adopta noi politici privind problemele legate de protecția proprietății intelectuale sau transferurile de tehnologie forțată. Acest fapt a reprezentat un obstacol major în calea negocierilor. Principalul consilier economic de la Casa Albă, Larry Kudlow, a declarat duminică că există o „posibilitate puternică” ca Trump să se întâlnească cu Xi Jinpingdin, la summitul G20 din Japonia, la sfârșitul lunii iunie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.