Candidatul cel mai bine plasat, potrivit sondajelor, în cursa republicană în vederea alegerilor prezidenţiale americane din 2016 Donald Trump a îndemnat la interzicerea accesului musulmanilor în Statele Unite.

"Donald Trump îndeamnă la oprirea totală şi completă a intrării musulmanilor în Statele Unite, până când aleşii din ţara noastră înţeleg ce se întâmplă", scria luni echipa sa de campanie într-un comunicat intitual "Comunicat al lui Donald Trump pentru împiedicarea imigraţiei musulmane". La un miting în South Carolina, doar câteva ore mai târziu, Trump a repetat acest îndemn în aclamaţiile mulţimii, potrivit BBC.

Casa Albă denunţă un îndemn "total contrar" valorilor americane. "Bill of Rights (primele zece amendamente ale Constituţiei americane) prevede respectarea libertăţii religioase", a declarat pentru CNN Ben Rhodes, unul dintre consilierii de rang înalt ai preşedintelui Barack Obama în domeniul Politicii Externe. Republicanul Jeb Bush, care candidează şi el la preşedinţie, a apreciat că omul de afaceri newyorkez nu este "zdravăn". Aproximativ 25% dintre musulmanii din Statele Unite consideră justificată violenţa împotriva Americii, potrivit unui sondaj al Center for Security Policy, un grup de reflecţie conservator, se arată în comunicatul emis luni de echipa lui Trump. "Fără să ne uităm la diverse sondaje, este evident pentru toată lumea că ura este dincolo de orice înţelegere. De unde vine această ură şi de ce - va trebui să determinăm", se arată în comunicat. "Până când nu vom fi capabili să determinăm şi să înţelegem această problemă şi ameninţarea periculoasă (sic!) pe care o reprezintă, ţara noastră nu poate să fie victima unor atacuri oribile comise de către persoane care cred doar în jihad şi care nu au niciun simţ al raţiunii sau respect faţă de viaţa umană", se mai arată în acest text.