Fără precedent. Autorităţile din Belarus au forţat să aterizeze un avion de pasageri - Un act de piraterie aeriană
Ambasadorii statelor membre ale NATO vor dezbate marţi, la Bruxelles, cazul interceptării de Belarus a unui avion de pasageri ce efectua un zbor Atena-Vilnius, a anunţat luni un reprezentant al Alianţei Nord-Atlantice.
Un avion de pasageri ce efectua un zbor Atena-Vilnius a fost deviat de pe ruta sa şi, escortat de un avion militar MiG-29, a trebuit să aterizeze la Minsk. După aterizare, autorităţile l-au arestat pe pasagerul Roman Protasevici, un tânăr jurnalist de opoziţie din Belarus.
„Aliaţii sunt în curs de a se consulta cu privire la aterizarea forţată a avionului Ryanair de Belarus şi ambasadorii vor discuta mâine despre acest lucru'', a indicat oficialul NATO.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a denunţat duminică „un incident grav şi periculos'' şi a solicitat 'o anchetă internaţională după interceptarea avionului ce făcea legătura între Grecia şi Lituania, două state membre ale NATO şi ale Uniunii Europene.
„Este un incident grav şi periculos, care necesită o anchetă internaţională. Belarusul trebuie să garanteze întoarcerea în securitate a echipajului şi a tuturor pasagerilor” la Vilnius, destinaţia iniţială a zborului, a scris Jens Stoltenberg duminică pe Twitter.
SUA şi ţările europene au făcut apel la „eliberarea imediată'' a opozantului Roman Protasevici, în vârstă de 26 de ani, arestat de forţele de ordine belaruse pe aeroportul din Minsk după aterizarea avionului companiei Ryanair.
Agenţi ai serviciilor de securitate belaruse (KGB) se aflau în avionul Ryanair deturnat de autorităţile belaruse, a afirmat luni directorul companiei aeriene irlandeze, Michael O'Leary.
Le fel ca executivul irlandez, O'Leary a denunţat un act de „piraterie" susţinut de Belarus. „Se pare că intenţia autorităţilor (belaruse) era de a face să coboare din avion un jurnalist şi persoana care călătorea cu el", a explicat acesta la postul de radio irlandez Newstalk. „Credem că agenţi KGB au coborât de asemenea pe aeroport", a adăugat el, evocând un incident „foarte îngrozitor" pentru pasageri şi echipaj. „Cred că este pentru prima dată când se întâmplă aşa ceva unei companii aeriene europene", a mai spus O'Leary.
Roman Protasevici, 26 de ani, fost redactor-şef al influentei mass-media de opoziţie belaruse Nexta, a fost arestat duminică după-amiaza după aterizarea de urgenţă a avionului pe aeroportul din Minsk, în urma unei false alerte cu bombă.
La începutul serii, aparatul ce făcea legătura între Grecia şi Lituania, ambele ţări membre ale UE, şi-a putut relua zborul, fără Protasevici.
„Aceasta este cu adevărat piraterie aeriană, aprobată de stat", a declarat şeful diplomaţiei irlandeze, Simon Coveney, la radio-televiziunea publică irlandeză RTE. „Aceasta era o companie aeriană irlandeză, un avion înregistrat în Polonia, plin de cetăţeni ai UE, care călătoreau între două capitale ale UE", a continuat el. „Nu putem permite ca astfel de incidente să aibă loc (doar) prin avertismente şi comunicate de presă ferme" ca răspuns, a mai subliniat Coveney, cerând "sancţiuni".
Reuniţi în summit la Bruxelles, şefii de stat sau de guvern din UE urmează să examineze luni şi marţi noi sancţiuni împotriva regimului autoritar de la Minsk, ca reacţie la această deturnare. Circa o sută de responsabili belaruşi, printre care preşedintele Aleksandr Lukaşenko, sunt deja vizaţi de sancţiuni europene din cauza atingerilor aduse drepturilor omului în această fostă republică sovietică.
Lituania şi Letonia au îndemnat ca zborurile internaţionale să nu mai treacă prin spaţiul aerian belarus.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.