Preşedintele afgan, Hamid Karzai, reales pentru cinci ani la capătul unui scrutin haotic şi marcat de fraude, va supune, astăzi, aprobării Parlamentului componenţa unei părţi a noului său Guvern, a anunţat, ieri, purtătorul său de cuvânt, transmite AFP.

"Preşedintele intenţionează să prezinte anumiţi membri ai noului Guvern în Parlament mâine (n.r. - marţi)", a anunţat Siamak Herawi, unul dintre purtătorii de cuvânt ai preşedinţiei. "Va fi probabil o mare parte a noului Guvern, vor fi anunţaţi majoritatea (miniştrilor)", a adăugat el, fără a face precizări suplimentare. În altă ordine de idei, Hamid Karzai a declarat duminică, într-un interviu, că forţele de securitate afgane vor fi pregătite să asigure controlul securităţii întregii ţări în cinci ani, relatează CNN. Karzai a declarat că Statele Unite şi aliaţii lor trebuie să aibă răbdare dacă ţara sa nu va fi pregătită să îşi asume controlul propriei securităţi până în iulie 2011, când trupele americane ar urma să înceapă retragerea, conform planului lui Barack Obama. Karzai a declarat pentru CNN că nu este vorba despre "anunţul unei retrageri", ci un termen limită la care trupele afgane trebuie să înceapă să preia controlul securităţii de la forţele aliate.