Înaintea negocierilor cu Rusia privind arhitectura de securitate - Europeni, îndemnaţi la unitate
Franţa, care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, le-a cerut miercuri europenilor să se coordoneze strâns în vederea negocierilor ce urmează cu Rusia asupra arhitecturii de securitate în Europa, potrivit AFP.
În discuţii telefonice cu mai mulţi dintre omologii săi, şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves Le Drian „a subliniat importanţa unei coordonări strânse între europeni înaintea discuţiilor prevăzute cu Rusia în diferite formate în săptămânile următoare''.
„Am insistat asupra responsabilităţii europenilor să contribuie şi să participe activ, prin propuneri concrete, la pregătirea şi la desfăşurarea discuţiilor cu Rusia care pun în joc propriile lor interese de securitate'', menţionează Le Drian într-o declaraţie scrisă. El a avut discuţii telefonice cu omologii săi din Germania, Annalena Baerbock, Italia, Luigi di Maio, Polonia (care deţine preşedinţia OSCE), Zgibniew Rau, precum şi cu înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe, Josep Borrell.
„Un dialog exigent cu Rusia, pe baza parametrilor pe care-i considerăm conformi intereselor noastre colective de securitate, este util şi necesar pentru a consolida stabilitatea strategică în Europa'', a indicat şeful diplomaţiei franceze.
Preocupate de consolidarea prezenţei militare ruseşti la frontiera ucraineană, ţările Europei de Est se tem de o eventuală înţelegere pe seama lor între marile puteri şi sunt în mod special neîncrezătoare faţă de dialogul cu Rusia.
SUA şi UE ameninţă Rusia cu „consecinţe masive'' în cazul unei invazii a Ucrainei. În acest timp, Rusia privilegiază dialogul direct cu SUA, cerând angajamente scrise care să-i garanteze că nu va mai exista nicio nouă extindere a NATO către statele fostului spaţiu sovietic şi că Alianţa Nord-Atlantică nu va desfăşura nicio activitate militară în aceste state şi în cele de pe flancul estic primite în NATO după 1997.
SUA şi Rusia vor avea consultări bilaterale asupra exigenţelor formulate de Moscova pe 10 ianuarie la Geneva, urmate de o reuniune a Consiliului NATO-Rusia pe 12 ianuarie şi de o reuniune în cadrul OSCE pe 13 ianuarie. Miniştrii de externe din statele NATO vor avea vineri o întâlnire de urgenţă prin teleconferinţă, pe 13 şi 14 ianuarie fiind programată la Brest (Franţa) şi o reuniune a miniştrilor de externe ai statelor UE.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a dat asigurări luna trecută că „nu vor exista discuţii (cu Rusia - n.red.) asupra securităţii europene fără aliaţii şi partenerii europeni''.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.