Confruntări între poliţie şi manifestanţi s-au produs duminică seara la Istanbul, după interzicerea în justiţie a principalului partid prokurd, a anunţat agenţia Anatolia, citată de AFP. Aceasta este cea de-a treia zi consecutivă de manifestaţii violente, după ce vineri Curtea Constituţională a scos în afara legii Partidul pentru o societate democratică (DTP), din cauza legăturilor sale cu mişcarea rebelă kurdă.

Circa 60 de tineri manifestanţi kurzi au aruncat cu sticle incendiare în magazine şi maşini în cartierul popular Gaziosmanpasa, pe malul european al Istanbulului, generând confruntări cu scutierii care i-au dispersat cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, potrivit agenţiei. Manifestaţii similare s-au produs în alte trei cartiere din metropola turcă, unde manifestanţii au aruncat cu pietre în forţele de ordine şi au incendiat mai multe staţii de autobuz, precizează agenţia. Poliţia a intervenit pentru a-i dispersa. Anterior, în cursul zilei de duminică, au avut loc ciocniri între manifestanţii kurzi şi un grup de naţionalişti turci, care s-au produs în centrul Istanbulului şi au implicat aproximativ 100 de persoane, după o manifestaţie a kurzilor împotriva deciziei justiţiei. Un grup de tineri kurzi a lansat dispozitive incendiare şi a aruncat cu pietre împotriva unor locuinţe, maşini şi magazine.