De la rezistența față de aderarea la construcția europeană la manifestații contra achitării contribuțiilor, până la dispute aprinse în privința politicii monetare și a amenințărilor că va părăsi Uniunea, Marea Britanie a avut o istorie cu hopuri în UE. Britanicii au decis: părăsesc Uniunea.

 

Marea Britanie va ieși din UE, după ce 51,9% dintre cetăţenii britanici au votat pentru ieşirea ţării din Blocul Comunitar, potrivit rezultatelor finale ale referendumului care a avut loc joi, 23 iunie. Britanicii și-au decis viitorul în afara Uniunii Europene după o relație lungă și tumultoasă cu aceasta. The Telegraph prezintă o istorie a Marii Britanii în UE:

1957

Cei șase membri fondatori ai Comunității Economice Europene (CEE) au semnat Tratatul de la Roma - Franța, Germania de Vest, Italia, Blegia, Olanda și Luxembourg - dar Marea Britanie a respins invitația de a li se alătură.

1963

Cu o economie slăbită, Marea Britanie face prima sa încercare de a se alătura Pieței Unice, dar președintele francez de atunci Charles de Gaulle se opune prin drept de veto acestui demers, acuzând Marea Britanie de "ostilitate profundă" contra inițiativei europene.

1973

Cu Charles de Gaulle în afara jocurilor (președintele francez murise în 1970), britanicilor li se permite intrarea în Comunitatea Economică Europeană la zece ani de la prima lor încercare, dar la doar un an, aceștia solicită reformarea majoră a Politicii Agricole Comune, precum și schimbări în domeniul finanțării bugetului.

1975

Guvernul laburist al lui Harold Wilson inițiază un referendum față de apartenența la Comunitatea Economică Europeană, referendum care duce la ruperea partidului, rezultatele arătând că trei treimi dintre votanți doresc să rămână în Comunitate.

1983

Liderul laburist Michael Foot promite retragerea din CEE în manifestul său electoral, dar este învins decisiv în sondaje de conservatorii lui Margaret Thatcher.

1984

O victorie importantă pentru Margaret Thatcher care câștigă o corecție financiară din partea Bruxelles-ului după ce aceasta a amenințat cu oprirea contribuțiilor din cauza faptului că Marea Britanie primea mai puține subvenții agricole față de Franța. “Cerem doar să ni se înapoieze banii noștri”, a declarat aceasta.

1990

Marea Britanie se alătură Mecanismului European al Ratelor de Schimb, la 11 ani după ce acesta fusese instalat pentru a armoniza sistemul financiar al țărilor europene înainte de crearea monedei unice.

1992

Se semnează Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană, dar Marea Britanie negociază opțiune de a renunța la uniunea monetară și politica socială. În anul următor, John Major a trebuit să înnăbușe o revoltă a membrilor Parlamentului de a nu mai susține Tratatul, criticii avertizând că acesta subminează suveranitatea Parlamentului.

1999

Tensiuni create din cauza interdicției impusă de Franța în privința cărnii de vită britanice în timpul focarului de „boala vacii nebune”. Bruxelles a dat un ultimatum Franței, dar interdicția nu a fost ridicată decât la câțiva ani mai târziu.

2000

Ciocolata britanică a primit într-un final avizul de a fi comercializată în Europa după o dispută de 27 de ani în privința ingerdientelor. „Puriștii ciocolatei” precum Belgia sau Franța au demarat campanii pentru untul de cacao și nu pentru utilizarea uleiului vegetal în fabricarea ciocolatei.

2004

Au loc ciocniri între Tony Blair și președintele francez Jacques Chirac în privința constituției europene, Franța fiind preocupată că anumite concesiuni vor crea o „Europă cu două viteze”. Planurile se prăbușesc ulterior după ce Franța și Olanda votează împotrivă în referendumurile organizate.

2007

Gordon Brown absentează de la ceremonia televizată a liderilor care au semnat Tratatul de la Lisabona, care conferă puteri extinse Bruxelles-ului. Tratatul controversat a fost negociat timp de doi ani, după ce planurile pentru o constituție oficială au fost abandonate.

2011

David Cameron se contrează cu UE asupra planurilor de a introduce o taxă pe bănci și de a restricționa sectorul financiar al Londrei. Prim Ministrul le-a promis britanicilor că își vor lua puterea înapoi.

2013

David Cameron a promis un referendum dacă câștigă alegerile generale din 2015, ceea ce s-a și întâmplat și a reiterat angajamentul său de a organiza referendumul înainte de sfârșitul anului 2017.

2016

David Cameron negociază noul “noul acord EU ” pentru Marea Britanie, în urma a 30 de ore de discuții, dar a trebuit să facă o serie de concesii. Prim Ministrul a anunțat că referendumul se va ține pe 23 iunie. Rezultatul: 51,9% dintre cetăţenii britanici au votat pentru ieşirea ţării din Blocul Comunitar, potrivit rezultatelor finale ale referendumului.

Premierul britanic David Cameron a anunțat că va demisiona, în următoarele trei luni, în urma rezultatului referendumului privind apartenenţa la Uniunea Europeană.

Un sondaj YouGov pentru Brexit prefigurează impactul acestei decizii politice asupra vieții votanților britanici. Sondajul arată care este numărul mediu de ani pe care votanții îl au de trăit în urma rezultatului referendumului. Astfel, cetățenii britanici de peste 65 de ani au votat, potrivit sondajului, în proporție de 58% pentru ieșirea Marii Britanii din UE, în timp ce la grupele de vârstă 18-24, 64% au votat pentru rămânere. Grupul de vârstă 18-24 va trebuie să trăiască astfel cu noua decizie timp 69 de ani, la o speranță de viață de 90 de ani, în timp ce grupul celor de peste 65 de ani care au votat împotriva Marii Britanii în UE (în proporție de 58%), mai au în medie 16 ani de trăit.