Femeile din statul Kerala, din sudul Indiei, au format un lanț uman întins pe 620 km pentru a cere „egalitate între sexe” și accesul într-un templu hindus unde nu erau admise în ciuda unei decizii judecătorești.

 

Templul din cadrul complexului religios Sabarimala era, prin tradiție, interzis femeilor aflate la „vârsta menstruației”. Un complet de judecată din India a anulat interdicția în luna septembrie, dar femeile au fost atacate atunci când au încercat să viziteze templul. „Zidul femeilor” a fost o acțiune organizată de coaliția de centru-stânga aflată la guvernare la nivel statal. Reprezentanți ai puterii au declarat pentru BBC că aproximativ cinci milioane de femei din diferite colțuri din Kerala au luat parte la realizarea lanțului uman care s-a întins pe autostrăzi din nordul statului până în sud.

În același timp, partidul naționalist care conduce India a susținut că decizia curții reprezintă un atac la adresa valorilor hinduse. Hinduismul consideră femeile aflate la menstruație ca „necurate” și le interzice participarea la ritualuri religioase. Protestatarii care s-au opus hotărârii judecătorești au susținut că decizia vine în contradicție cu zeitatea căruia îi este dedicat templul, Ayyappan, care practică un jurământ de celibat și a luat naștere din Shiva și Vishnu. După luni de proteste, două femei care abia au depășit vârsta de 40 de ani au declarat miercuri că au intrat în templu la primele ore ale zilei. După ce s-a aflat că femeile au ajuns în fața altarului, templul a fost închis pentru o scurtă perioadă de timp pentru purificare.