Comisia sprijină statele membre pentru a face față impactului resimțit în sectorul turismului din cauza coronavirsului.

Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, susține că e nevoie de solidaritate pentru a depăși această criză, pentru că „nicio țară nu o poate depăși singură”.

Conform unui comunicat al Comisiei Europene (CE), luni, în cadrul unei videoconferințe, miniștrii UE au discutat despre implicațiile pandemiei asupra turismului, despre măsuri de atenuare și strategia de redresare pentru ecosistemul turistic, care este unul dintre cele mai afectate de criză.

Comisia a prezentat măsurile deja luate în sprijinul sectorului, precum și planificarea unei reacții comune a UE în vederea redresării ecosistemului turistic.

În această privință, Comisia va propune măsuri pentru a sprijini în continuare sectorul, înainte de sezonul de vară. Printre acestea, Comisia are în vedere protocoale care ar trebui să ghideze funcționarea în condiții de siguranță a facilităților turistice din întreaga UE.

„Vom avea nevoie de fonduri fără precedent pentru a depăși această criză. Este nevoie de un buget puternic al UE pentru a impulsiona redresarea europeană, dar și de o Uniune mai puternică și mai rezilientă. Vom avea nevoie de acțiuni rapide, de pragmatism și de creativitate pentru a redresa și a construi o industrie a turismului rezilientă și durabilă. Dar, mai presus de toate, această criză necesită solidaritate. Nicio țară nu o poate depăși singură.”, a spus comisarul pentru piața internă, Thierry Breton.

Miniștrii UE și-au exprimat sprijinul larg pentru adoptarea de măsuri suplimentare și pentru o coordonare sporită la nivelul UE. Aceștia au invitat Comisia să acționeze în mod prioritar în vederea unei abordări comune la nivelul UE, care să faciliteze lichiditățile și să mențină un echilibru just între interesele operatorilor de turism și cele ale consumatorilor.

 

Hotelurile se deschid din 15 mai

În acest context premierul Ludovic Orban a explicat, luni seara, de ce se pot deschide hotelurile, dar nu și restaurantele, după data de 15 mai, la ieșirea din starea de urgență.

„În privința restaurantelor, riscul epidemiologic este mare, pentru că nu poți să porți mască, nu se poate face izolarea între cetățeni. Se știe că transmiterea se face prin particulele pe care le scoatem când vorbim mai tare, mai tușim, particulele pot circula la distanțe mari, mai ales unde este aer condiționat (...) Hotelurile pot funcționa normal și, pe măsură ce se va relua circulația, va exista o solicitare mai mare pentru spațiile de cazare în hoteluri”, a spus premierul.