Cel puţin opt persoane au murit şi alte 150 au fost rănite, marţi, în landul Bavaria, din sudul Germaniei, în coliziunea frontală dintre două trenuri care au deraiat parţial de pe şinele de cale ferată, informează agenţia de presă germană DPA.

Unul dintre mecanicii de tren se afla printre cele opt persoane decedate, potrivit postului TV din Bavaria BR, cel de-al doilea fiind căutat ieri de echipele de intervenţie. Aproximativ 150 de persoane au fost rănite, 40 dintre acestea se află în stare gravă, iar 15 în stare critică. Poliţia a avertizat că numărul deceselor urma să crească. Cele două trenuri s-au ciocnit în apropiere de oraşul Bad Aibling, la 60 de kilometri sud-est de Munchen, în zona râului Mangfall. Potrivit unui angajat al echipelor de intervenţie, porţiunile frontale ale trenurilor erau distruse pe o porţiune de 10-15 metri.

Incidentul a avut loc la ora locală 06.48 (07.48 - ora României). Potrivit site-ului local de ştiri mangfall24.de, citat de Deutsche Welle, purtătorul de cuvânt al poliţiei locale, Jurgen Thalmeier, a declarat că cele două trenuri s-au ciocnit faţă în faţă între staţiile dintre Holzkirchen şi Rosenheim. Cel puţin 11 elicoptere şi 12 ambulanţe au fost solicitate la faţa locului. Datorită unui festival din Bavaria din această săptămână, în tren s-ar fi aflat mai puţin pasageri decât în mod normal în acel interval orar. Grupul francez de transport public Transdev, de care aparţine compania Meridian, ale cărei două trenuri au intrat în coliziune frontală a anunţat că reprezentanţii săi sunt în "stare de şoc". Grupul francez a anunţat totodată că directorul său general s-a deplasat la faţa locului. "Directorii şi ansamblul de colaboratori ai Transdev sunt extrem de şocaţi de acest accident de o gravitate excepţională. Jean-Marc Janaillac, preşedintele-director general al Transdev, s-a deplasat imediat la faţa locului", a informat grupul într-un comunicat. "O anchetă va fi deschisă de către poliţia germană", a mai anunţat compania. Aceasta a informat că doreşte ca ancheta privind cauzele tragediei să se desfăşoare "într-un mod transparent".