Prim-ministrul britanic Theresa May a declarat că va face tot posibilul să obțină votul de încredere din partea parlamentarilor conservatori miercuri seară, după ce a fost înaintată o moțiune de demitere împotriva sa.

 

„Alegerile pentru un nou lider nu vor schimba principiile fundamentale ale Acordului negociat. Săptămâni întregi petrecute destrămându-ne vor crea doar mai multă divizare, în momentul în care cel mai important este să rămânem uniți pentru a ajuta țara”, a declarat May

Prim-ministrul britanic și-a anulat o vizită oficială la Dublin, programată pentru miercuri, în cadrul căreia urma să discute despre Acordul pentru Brexit. May a transmis că va rămâne în țară pentru a-și „susține cauza”.

„Rămân decisă să termin mandatul”, a menționat Theresa May.

„O schimbare în conducerea Partidului Conservator în momentul acesta va fi un risc pentru viitorul țării. Noul lider nu va avea timp să renegocieze, așadar prima decizie pe care o va lua va fi să amâne sau să anuleze ieșirea Marii Britanii din UE”, a declarat May. „Voi contesta votul de neîncredere cu orice preț”, a adăugat prim-ministrul.

Theresa May a anunțat că a anulat o întâlnire programată miercuri cu miniștrii din cabinetul său, pentru a se concentra pe problema votului de neîncredere.