Prima agenţie spaţială din Marea Britanie
Marea Britanie a anunţat că va înfiinţa prima sa agenţie spaţială naţională, pe 1 aprilie, această entitate reprezentând o industrie aflată în plină expansiune, care va contribui la crearea a peste 100.000 de noi locuri de muncă în următorii 20 de ani. Agenţia - UK Space Agency - îşi va asuma responsabilitatea pentru toate activităţile statului britanic ce au legătură cu spaţiul, care, până în prezent, depindeau de mai multe ministere şi organisme de cercetare. Proiectele europene GMES şi Galileo sunt în prezent administrate de Ministerul Agriculturii, respectiv Ministerul Transporturilor, iar interesul britanic în ceea ce priveşte European Union Satellite Centre (EUSC) este o chestiune ce ţine de Ministerul Apărării.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.