Şaisprezece poliţişti afgani au fost ucişi ieri, în două atacuri comise de insurgenţi în nordul şi în sudul Afganistanului, a anunţat luni Ministerul afgan al Afacerilor Interne, citat de AFP.

Opt poliţişti au fost ucişi în cursul dimineţii, în provincia Helmand, considerat un fief al talibanilor, în sudul Afganistanului. "În această dimineaţă, (mai mulţi) terorişti au atacat o secţie de poliţie din districtul Panjab, în Lashkar Gah", capitala provinciei Helmand, potrivit ministerului. "Au fost ucişi opt poliţişti", se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne. Cu câteva ore mai devreme, alţi opt poliţişti au fost ucişi într-un atac al insurgenţilor, pe o rută utilizată frecvent de convoaie NATO, în nordul ţării. Acest atac, în urma căruia au fost răniţi, de asemenea, doi poliţişti, viza un post de poliţie din provincia Baghlan, situat "pe drumul dintre Baghlan şi Kabul", a declarat Mohammad Akbar Barakzai, guvernatorul acestei provincii. Drumul, protejat de poliţie, este utilizat de convoaie ale forţelor NATO, postul vizat fiind dat în folosinţă de curând. Guvernatorul a acuzat Hezb-e-Islami, o grupare islamistă bine implantată în nordul ţării, de comiterea acestui atac. Gruparea Hezb-e-Islami este condusă de fostul premier afgan Gulbuddin Hekmatyar, care figurează pe lista celor mai căutaţi "terorişti", întocmită de Statele Unite.