Studiu Lancet. Din cauza scăderii vaccinării, milioane de copii, în pericol
Milioane de copii din întreaga lume sunt acum mai vulnerabili în fața unor boli mortale, din cauza stagnării și chiar regresului campaniilor de vaccinare. Potrivit celui mai amplu studiu de acest tip, publicat în The Lancet, sistemele de sănătate din peste 100 de țări nu mai reușesc să mențină ritmul necesar pentru protejarea populației infantile împotriva bolilor prevenibile.
Realizat de specialiștii de la Universitatea Washington din Seattle, studiul analizează evoluția vaccinării în perioada 1980–2023 și arată că, în această perioadă, au fost salvate aproximativ 154 de milioane de vieți de copii. Însă în ultimele decenii, mai ales după 2010, acoperirea vaccinală a scăzut în mod alarmant. În 100 dintre cele 204 țări analizate, s-au înregistrat scăderi ale ratei de vaccinare antirujeolică. Mai grav, în 21 dintre cele 36 de state cu venituri ridicate – între care Franța, Italia, Japonia, Regatul Unit și Statele Unite – acoperirea vaccinală a scăzut pentru cel puțin un ser esențial, precum cel împotriva difteriei, tetanosului, poliomielitei sau tusei convulsive.
În paralel, pandemia de Covid-19 a afectat grav campaniile de imunizare. Între 2020 și 2023, peste 15 milioane de copii nu au mai primit vaccinul DTP (difterie-tetanos-tuse convulsivă), iar alte milioane nu au mai fost imunizate împotriva rujeolei, poliomielitei sau tuberculozei. Potrivit autorilor studiului, dacă acest trend descendent nu este stopat prin intervenții rapide și susținute, obiectivul global de a atinge o acoperire de 90% până în 2030 nu va fi atins.
„În ciuda eforturilor uriașe din ultimele cinci decenii, progresele nu au fost nici pe departe universale. Un număr mare de copii rămân sub-vaccinați sau complet nevaccinați”, a declarat dr. Jonathan Mosser, coordonatorul studiului. Acesta avertizează că rezultatele cercetării ar trebui privite ca un semnal de alarmă. „Fără acțiuni urgente de remediere, obiectivele globale privind imunizarea nu vor putea fi atinse.”
Efectele acestei regresii se văd deja. În 2024, rujeola a înregistrat o creștere de zece ori în Uniunea Europeană. Peste 1.000 de cazuri au fost confirmate doar în primele luni ale anului 2025 în Statele Unite. De asemenea, au reapărut cazuri de poliomielită în Pakistan, Afganistan și Papua Noua Guinee. În Marea Britanie, specialiștii trag un semnal de alarmă după reîntoarcerea unor boli dispărute de zeci de ani, iar medicii pediatri raportează o scădere constantă a încrederii în vaccinuri în rândul tinerilor părinți.
Autorii studiului cer intervenții coordonate la nivel global, prin campanii de informare, sprijin pentru sistemele sanitare din țările în dezvoltare și combaterea activă a dezinformării. În lipsa acestor măsuri, spun experții, lumea riscă să piardă nu doar progresele din ultimele decenii, ci și milioane de vieți care ar putea fi salvate printr-o simplă injecție.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.