Preşedintele SUA a anunţat că Ucraina va primi sisteme de apărare moderne, care le va permite să lovească ţinte cheie de pe linia frontului. Rusia susţine că americanii toarnă gaz pe foc şi invocă o confruntare directă.

Satele Unite „vor furniza ucrainenilor sisteme de rachete şi muniţii mai avansate, care le vor permite să lovească cu mai multă precizie ţinte cheie de pe câmpul de luptă din Ucraina", a scris preşedintele Joe Biden într-un articol pentru New York Times, publicată marţi, transmite miercuri AFP.

Un înalt oficial de la Casa Albă a clarificat într-o discuţie cu presa că este vorba despre sisteme de rachete de artilerie de mare mobilitate HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System), adică lansatoare de rachete multiple, montate pe blindate uşoare. El a indicat că echipamentele trimise armatei ucrainene ar avea o rază de acţiune de aproximativ 80 de kilometri. Aşadar, nu sunt sisteme cu rază foarte lungă de acţiune, de câteva sute de kilometri. Aceste echipamente fac parte dintr-o componentă nouă, mai mare, a asistenţei militare americane pentru Ucraina, în valoare totală de 700 de milioane de dolari, despre care urmează să fie publicate detalii miercuri.

Afirmând că doreşte ca Ucraina să fie „în cea mai puternică poziţie posibilă" în cazul unor negocieri cu Rusia, preşedintele american a ţinut să precizeze: „Nu încurajăm Ucraina şi nu oferim Ucrainei mijloacele de a lovi în afara graniţelor sale". Preşedintele Joe Biden a fost în mod constant preocupat de la începutul conflictului să nu furnizeze arme care să pună Statele Unite într-o situaţie de cobeligeranţă alături de Ucraina.

În articolul apărut în New York Times, preşedintele democrat mai asigură, într-un moment în care armata ucraineană se confruntă cu o ofensivă rusă extrem de intensă în estul ţării, că „nu va face presiuni asupra guvernului ucrainean, în privat sau în public, pentru a face concesii teritoriale".

Forţele ruse au obiectivul declarat de a controla întregul mare bazin minier al Donbasului asupra căruia forţele separatiste pro-ruse susţinute de Moscova au preluat controlul parţial în 2014. Marţi, militarii ruşi cucerit o mare parte a oraşului strategic Severodoneţk.

Ucrainenii au solicitat de ceva timp lansatoare de rachete care să le permită să lovească în profunzime poziţiile forţelor ruse şi, în acelaşi timp, să îşi plasează bateriile mai departe de front. Congresul american a deblocat recent un nou ajutor, în valoare de 40 de miliarde de dolari, pentru a finanţa furnizarea de armament Ucrainei.

 

Reacţia Rusiei

Kremlinul a acuzat Washingtonul că „toarnă gaz pe foc", după anunţul livrării de sisteme de rachete americane către Kiev pentru a respinge ofensiva rusă în Ucraina, relatează France Presse şi Reuters.

„Linia SUA este de a lupta împotriva Rusiei până la ultimul ucrainean. Asemenea livrări nu încurajează conducerea ucraineană să dorească relansarea negocierilor de pace", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

„Statele Unite toarnă în mod deliberat gaz pe foc", a subliniat el.

Miercuri, viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a sugerat că aceste livrări ar putea creşte riscul unei confruntări directe între Washington şi Moscova. „Toate livrările de arme, care continuă şi cresc, măresc riscurile unei astfel de evoluţii", a declarat el, citat de agenţia de presă RIA Novosti, preluată de AFP.

Negocierile de pace dintre Kiev şi Moscova stagnează de la sfârşitul lunii martie, când Rusia şi-a retras trupele din jurul Kievului şi a anunţat că îşi va concentra eforturile în estul Ucrainei.